Iulian Bulai, în armură strălucitoare: ”Voi lupta pentru a menține școlile deschise”

Mulți părinți își trimit odraslele la școală fie că sunt sănătoase, răcite, gripate sau posesoare de Covid

În valurile precedente, școlile treceau în online la incidență cu mult sub 6 la mie.

Nu și în valul 4.

În anul 2020, erau șanse infime ca școala să continue în regim normal, deși, repetăm, incidența era sub 6 la mie. În 2020, școala s-a desfășurat în regim hibrid, oricât de nemulțumiți au fost elevii, profesorii sau părinții stresați de prezența odraslelor în apartament.

Desigur, ne gândim la educație și la școala cu prezență fizică, în condiții normale, DACĂ sistemul de sănătate ar fi performant. Din păcate, nu este. O știm și ne-am obișnuit.

România se află pe locul 2 în Europa și pe 6 în lume la decesele Covid

Ne dorim școală cu prezență fizică, în condițiile în care suntem codașii Europei în ceea ce privește achiziționarea de săpun.

Ne dorim școală cu prezență fizică, în condițiile în care România se află pe locul 2 în Europa și pe 6 în lume la decesele COVID înregistrate doar în ultimele 24 de ore.

Ne dorim școală cu prezență fizică, în condițiile în care a merge la școală este egal cu a te infecta. Mulți copiii nu prea au cum să evite infectarea dacă mulți profesori consideră că masca este un accesoriu. Sau o botniță. Sau un căpăstru impus de ”ăia de sus”.

Vrem școală în condiții normale, dar nu există destule teste, iar copii nu sunt testați la depistarea unui caz pozitiv în clasă

Nu se testeaza la revenirea în format fizic și, mai grav, nu se testează întotdeauna PCR. Școlile sunt ”luate prin surprindere”. Clasele nu sunt aerisite, mulți copii sunt asimptomatici, iar un puști de 7 ani nu înțelege foarte bine cum stă treaba cu dezinfectarea mâinilor sau păstrarea distanței, oricât de genial îl cred părinții.

Și, apropo de părinți, nu puțini sunt aceia care nu sunt de acord cu vaccinarea propriilor copii. Ok, asta pot înțelege, într-o oareșcare măsură. Dar, în condițiile în care sunt din ce în ce mai mulți copii bolnavi la școală, nu pot înțelege părinții care nu sunt de acord nici măcar cu testarea copiilor. Practic, își bat joc. Și de ei, și de alții.

Școala trebuie să rămână funcțională, atât timp cât oferă siguranță deplină elevilor

”Barurile sunt deschise. Concerte se țin, supermarketurile sunt deschise, evenimentele sportive sunt în desfășurare, bisericile sunt deschise, magazinele de bricolaj sunt deschise, nunțile și botezurile se pot desfășura în continuare. Eu voi lupta pentru a menține școlile deschise!”, a declarat Iulian Bulai.

Îl și văd postat în tocul ușii fiecărei școli. Fiind profesorul omniprezent. Fiind și Alpha și Omega școlilor deschise.

Ce nu pricepe Iulian Bulai este că spitalele sunt pline ochi cu copii infectați. Că varianta Delta nu este foarte prietenoasă cu cei mici. Copii care nu au pierdut nopți în baruri, nu au cumpărat produse de bricolaj, nu au mers la concerte și nici la nunți. Sunt copii infectați de părinți. Sau de alți copii. Iar cele 4-6 ore petrecute la școală pot duce spre un pat la ATI.

În condițiile în care alegi să militezi pentru școala la școală, refuzi testarea și negi boala, nu știu de ce, dacă se ajunge acolo, ai pretenția să fii tratat. La fel de bine și de rapid ca și ceilalți care s-au protejat, dar au fost, cel mai probabil, prin preajma unora care vor să aibă copii nevaccinați, netestați, dar prezenți, fizic, la școală.

Articolul precedentSe strânge lațul: numai 5 locuri libere la ATI
Articolul următorVoiculescu, despre Cîmpeanu: „Se miră că am ajuns la 6 la mie şi vrea să schimbe regulile adoptate în urmă cu doar câteva săptămâni”
Camelia BUCUR
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.