Foto: Facebook

Lanțul de „iubire” dintre Codrin Ștefănescu și Liviu Dragnea pare că s-a rupt iremediabil, dat fiind că de câteva zile cei doi spun vorbe grele.

Cel puțin Codrin Ștefănescu are, de săptămâna trecută, pregătit în fiecare zi un atac pe Facebook, locul său favorit „de joacă”.

Iar aseară, inclusiv Liviu Dragnea a vorbit despre această relație, dar și despre relația cu Alianța Pentru Patrie, formațiune despre care a admis că a făcut planuri cu Codrin Ștefănescu „de pe vremea când eram la Rahova”.

Din ce a explicat Dragnea la Realitatea TV, a avut ceva cerințe încă de atunci, iar inițial nici nu a dorit să audă despre propunerea ca APP să fie format „în jurul” său. Ulterior, din ce a declarat fostul lider al PSD, a fost de acord, cu câteva condiții, însă ulterior lucrurile s-au mișcat într-o direcție cu care nu este de acord. Mai mult decât atât, Dragnea l-a acuzat pe Codrin Ștefănescu că are o problemă cu alcoolul.

Am spus că dacă va fi construit bine și că nu se va permite intrarea în partid a unora din sistem cu trecut ciudat, despre care nu ești sigur că se pot bate pentru ideea de suveranitate, patriotism naționalism, adică să recuperăm țara. Codrin Ștefănescu a avut multe decizii discreționare, președinți schimbați la telefon, multe întâlniri cu oameni care nu au ce căuta într-un partid pe care îl sprijin. Încet, încet, Alianța Pentru Patrie se transforma într-un grup de oameni de afaceri și cu unii cu legături ciudate.

Am spus că nu sunt de acord să fiu vehicolul politic pentru ca un grup de oameni dubioși să ajungă în zona puterii datorită mie. Nu sunt de acord să mi se folosească numele în tot felul de postări care nu au legătură cu politica. Le-am cerut să iasă din realitatea falsă despre diverse acțiuni întreprinse în teritoriu, dar care nu existau. Îmi tot spunea Codrin că într-o comună, președintele de filială de acolo a făcut niște acțiuni, deși nu se întâmplase nimic. Au apărut mulți nemulțumiți.

Am cerut să se țină întâlniri și fără palincă și suncă pe masă, fără amenințări și înjurături. Nu astea erau așteptările mele de la APP. Deși 99% sunt alături de acest partid. Eu nu renuț la principiile mele, voi fi alături de ei, dar trebuie să facă curățenie în conducerea partidului. E nevoie de o conducere sănătoasă. Codrin Ștefănescu nu are căderea să mă poată ierta pe mine. Doar familia mea și cei foarte apropiați mie, care au suferit alături de mine, mă pot ierta și mi-aș dori s-o facă.

Nu mai pot lucra cu Codrin în niciun proiect politic. Am evitat să spun lucuri din interior, dar încerc să spun cu gura plină. Codrin conduce partidul într-un mod nesănătos. Nu poți sta în fiecare zi discuții politice cu paharul pe masă. Nu am avut nicio rezervă să vorbesc despre aceste sistem, desi stateam la masă cu ei. Eu spuneam public despre cum se construiește un stat polițienesc în România. Nu mai pot lucra cu Codrin în niciun proiect politic pentru că vede politica așa cum nu trebuie”, a declarat Liviu Dragnea pentru sursa citată.

Pe de altă parte, Codrin Ștefănescu urmărea în direct emisiunea, așa că a scris pe Facebook „la cald” că este „șocat, mâhnit și trist”. Din punctul său de vedere, totul este doar o invenție la adresa sa și a ținut să își ceară scuze de la oameni că l-a ridicat, cândva, în slăvi pe idolul său:

Vreau să vă anunț clar și tranșant: nu există nici un teatru, nu e strategie de campanie, nu e nimic. Pur și simplu m-am dezis public de acest om! Și a făcut-o cel care l-a ajutat, sprijinit și i-a stat alături în mod constant. Fără să dau din casă, cum face el în mod oribil, fără să dau detalii, spun doar atât: dacă un om corect și curajos ca mine în lupta cu sistemul a luat această hotărâre, atunci înseamnă că este super argumentată!
Criticile și puținele înjurături venite din partea trolilor coldiști, mă lasă rece. Oricum vă blochez, pentru că întâlnesc aceleași conturi fake haștag de pe vremuri. Dacă ați ajuns să-l susțineți atât de la vedere, atunci nici silă nu pot simți. Mulțumesc însă celor care mi-au trimis mesaje clare de încurajare în ultimele zile. Oameni care semnează, nu se ascund după profiluri false. Am înțeles că am luat o decizie bună și mult așteptată.
Îmi cer scuze public, încă o dată, vouă tuturor români patrioți, că i-am mai dat o șansă acestui personaj, că am încercat să-i creez o figură de om iubitor de neam, că l-am apărat public în toate scandalurile sale. Am greșit, îmi asum, regret, am luat o decizie finală! Sper să-mi scuzați slăbiciunea și credința că un om se poate schimba din rău, în unul bun.
Iar, în final, lui Liviu Dragnea: am ascultat câteva din mizeriile expuse de tine. Ignor. Cu un singur răspuns: îmi place, ca oricărui bărbat român, să beau un șpriț, o palincă, o bere, sau ce mai spui tu, dar cu prietenii! CIVILI! Români adevărați! Asta facem cu toții! Nu ca tine cu securistoizii, cu Coldea, Maior, Kovesi și alții, în case conspirative și la ordin! Asta-i una din multele diferențe dintre noi!
Fă-ți partid, muncește, încearcă să-i convingi pe români că trebuie să te voteze pe tine și pe cei care îți poartă poza prin târguri, cu gândul ca vor ajunge deputați și senatori așa. Lasă APP în pace, tu și prietenii tăi din casele conspirative! APP e un partid pentru sute de mii de români care au de spus ceva, tocmai împotriva șefilor tăi!
Sper ca am fost suficient de clar
”.

Articolul precedentBucurești, pe primul loc la numărul de divorțuri
Articolul următorDescoperire șocantă a comisarilor ANPC: Pâine cu gândaci și alimente expirate, vândute în magazine din județul Giurgiu