Captură video Youtube/Digi24
Captură video Youtube/Digi24

Modificarea Constituţiei nu reprezintă o urgenţă, în actualul context economic, geopolitic şi social, a declarat Marcel Ciolacu. Liderul PSD a negat posibilitatea ca actuala Constituție să fie revizuită pentru a permite actualului şef al statului să mai poată obţine un mandat. 

„Este exclus aşa ceva, să mai fie domnul Klaus Iohannis preşedinte. Ce facem, mergem pe urmele lui Putin? (…) Este exclus un astfel de scenariu din punctul meu de vedere categoric şi cred că şi din punctul de vedere al domniei sale”, a declarat liderul PSD.

 Marcel Ciolacu nu crede că în acest moment este o urgenţă modificarea Constituţiei, existând, în schimb, teme de dezbatere privind modificarea acesteia. Potrivit liderului PSD, într-un climat cu criză energetică, război şi criză economică urgenţa numărul unu nu este modificarea Constituţiei.

Ciolacu: Dacă românii vor considera oportun, vom face aceste modificări


„Domnul Titus Corlăţean, Robert Cazanciuc, fără să anunţe presa au avut întâlniri cu profesori de la universităţi, cu avocaţi, cu judecători şi au dezbătut această temă, tema modificării Constituţiei, dar am făcut-o într-un mod discret – nici eu nu m-am implicat, nu sunt un mare specialist – am făcut-o într-un mod discret şi într-un mod constructiv, să vedem unde este depăşită Constituţia României şi care ar fi urgenţele; nu ştiu, reorganizarea administrativă, dacă am fi făcut-o la momentul respectiv când au făcut-o şi polonezii am fi avut o altă rată de absorbţie a fondurilor europene”, a afirmat Marcel Ciolacu. Ciolacu nu garantează că până în anul 2024 nu va fi schimbată forma de guvernământ a României.: „Nu pot să garantez acest lucru, haideţi să depăşim întâi urgenţele pe care le au românii, noi încercăm, în discuţii, nu secrete (…) şi dacă românii vor consideră oportun, vom face aceste modificări”, a conchis Ciolacu.

Cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, președintele Iohannis și premierul Ciucă le transmit acestora să se întoarcă acasă

Articolul precedentGermania introduce abonamentul lunar de 9 euro pentru transportul public
Articolul următorMinistrul Marius Budăi va propune eliminarea procentului din PNRR pentru pensii