Rusia este „dispusă” să ajute la un export „fără obstacole” al cerealelor din Ucraina, a a anunțat Vladimir Putin, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele francez și cu cancelarul german. Liderul rus a cerut ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei.
„Rusia este dispusă să ajute la găsirea opţiunilor pentru un export fără obstacole al cerealelor, inclusiv al cerealelor ucrainene din porturile situate la Marea Neagră”, a transmis Kremlinul într-un comunicat publicat în urmă discuţiei telefonice. Convorbirea a avut loc în contextul ingrojorarilor legate de o gravă criză alimentară din cauza războiului din Ucraina. Potrivit lui Putin, dificultăţile legate de livrările de alimente au fost provocate de „o politică economică şi financiară eronată a ţărilor occidentale, precum şi de sancţiunile împotriva Rusiei” impuse de aceste ţări.
O creştere a livrărilor de cereale şi de produse agricole din Rusia ar diminua tensiunile pe piaţa agricolă internaţională, „ceea ce va necesita, în mod evident, ridicarea sancţiunilor în cauză” împotriva Rusiei, a subliniat Vladimir Putin.
Aproape jumătate din exporturile de cereale ale Ucrainei sunt în prezent blocate, a avertizat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Potrivit lui Zelenski, Rusia continuă să blocheze principalele rute de export ale țării prin Marea Neagră și Marea Azov, el calificând situația drept o potențială „catastrofă” pentru securitatea alimentară globală.
„22 de milioane de tone de cereale sunt ținute în silozuri în prezent. Nu le putem livra pe piețele internaționale unde sunt necesare chiar în acest moment”, a declarat Volodimir Zelenski. Estimările ONU potrivit cărora foametea ar putea afecta alte 50 de milioane de persoane în acest an reprezintă o estimare „conservatoare”, a subliniat Zelenski.