Sursa foto: Ziua de Constanta

Cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, președintele României Klaus Iohannis a declarat că toți cei care au apărat independența și integritatea teritorială a țării noastre nu trebuie niciodată uitați.

Șeful statului a precizat că toate sacrificiile și devotamentul veteranilor de război reprezintă cea mai nobilă manifestare a dragostei de țară și a demnității națiunii române.

„Tăria lor de caracter ne inspiră şi ne insuflă puterea de a înfrunta orice provocări viitoare”, a transmis președintele României.

Klaus Iohannis: „Dârzenia şi curajul cu care au luptat veteranii noştri au dovedit relevanţa strategică a ţării noastre în dinamica internaţională şi au făcut posibile realizări politice”

Totodată, liderul de la Cotroceni a amintit că în această perioadă, când războiul dintre Rusia și Ucraina se află la granițele noastre, înțelegem cât de importanți au fost veteranii de război în apărarea identității naționale și a teritoriului.

„Prezenţa a aproape 4.000 de militari aliaţi pe teritoriul ţării noastre, alături de forţele armate române, constituie cea mai bună dovadă a solidarităţii şi unităţii NATO, precum şi a apartenenţei la aceleaşi valori democratice. Militarii români, ghidaţi de exemplul înaintaşilor, au avut şi continuă să aibă o contribuţie crucială la apărarea şi consolidarea acestor valori care ne definesc”, a mai spus Iohannis.

În încheierea mesajului său, președintele României a afirmat că românii le sunt recunoscători veteranilor pentru sacrificiul și curajul de care au dat dovadă pe câmpul de luptă.

„Reprezentaţi veritabile exemple demne de urmat şi vă îndemn să cultivaţi în rândul tinerelor generaţii principiile care v-au ghidat mereu în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate. Eroismul şi patriotismul dumneavoastră sunt repere esenţiale pentru tinerii care conştientizează astfel că libertatea trebuie întotdeauna preţuită şi protejată. Vă mulţumesc încă o dată pentru tot ce aţi realizat sub culorile drapelului naţional şi vă doresc multă sănătate!”, a concluzionat președintele Klaus Iohannis.

La 29 aprilie se sărbătorește, în fiecare an, Ziua Veteranilor de Război, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007, marcată prin ceremonii militare și religioase dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Citește și articolul: Ponta, despre dialogul dintre Iohannis și Biden: ”Despre ce a vorbit Iohannis? Despre golf, despre schi?!

Articolul precedentPeste 200 de cadre medicale îngrijesc un singur pacient
Articolul următorAtacuri cibernetice în lanț: au fost vizate mai multe site-uri guvernamentale
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.