În cursul zilei de ieri, fostul senator USR, Mihai Goţiu, a publicat un mesaj adresat celor care taie, în mod ilegal, pădurile din România.
Acesta a precizat că atât Garda Forestieră, cât și Poliția s-au aflat la fața locului pentru a inventaria cioatele rămase după tăierile ilegale.
Este vorba despre defrișările masive care au avut loc în pădurile din Munții Apuseni.
”NU SCĂPAȚI, TÂLHARILOR! Astăzi: Cu Garda Forestieră și Poliția, pe urmele prăpădului din pădurile Munților Apuseni”
”Reprezentanți ai Gărzii Forestiere și ai Poliției au inventariat, astăzi, cioatele rămase după tăierile ilegale de păduri de pe Valea Someșului Rece, din județul Cluj, descoperite, săptămâna trecută, de membrii Asociației Valori Superioare”, a scris, pe contul de Facebook, fostul senator USR.
Acesta a mai precizat că, după prima zi de control, prejudiciul estimat trece de 1.600 de lei, dar cercetările sunt doar la început, multe dintre cioate fiind ascunse – după ”modelul zonei” documentate și prezentate inclusiv anul trecut – sub mormane de crengi și vreascuri.
Mihai Goţiu a conclus că singura ”diferență” e că faptele prezentate anul trecut erau din pădurile gestionate de un ocol silvic privat (Horea-Apuseni), iar cele de acum, din păduri administrate de Romsilva (OS Someșul Rece, Direcția Silvică Cluj).
Mihai Goțiu: ”Reiau mesajul pe care l-am mai transmis tâlharilor pădurilor”
Fostul politician a mai precizat că reiterează mesajul deja trimis, declarând că ”dacă își închipuie că le va merge ca până mai ieri, se înșală amarnic. Fostul lor șef, din minister, Gelu Puiu, a plecat cu un șut în fund de acolo; fostul ministru Costel Alexe nu se simte, nici el, prea bine, cu procurorii DNA în birou.
Și, dincolo de toate astea, suntem din ce în ce mai mulți cei implicați în stoparea tăierilor ilegale. Și care vom avea răbdare să ducem lupta asta până la capăt”.