Sursa foto: Facebook/ Lucian Romașcanu

Ministrul Culturii Lucian Romașcanu a reacționat după ce moțiunea simplă depusă împotriva sa de către parlamentarii USR nu a întrunit numărul necesar de minim 50 de semnatari.

Acesta a precizat că dacă era nevoie de o nouă probă a „penibilului acțiunilor recente ale USR”, aceasta a avut loc astăzi. Ministrul a precizat că activitatea USR se completează „armonios” cu incapacitatea parlamentară pe măsură.

„Iulian Bulai, vârful tocit de lance ruptă a corectitudinii politice prost înțelese și-a aruncat, cu sprijinul solid al colegilor, moțiunea în șanț. Tot elanul proletar, toată elocința de TV și de tribună parlamentară, înfierbântată și necruțătoare, au eșuat în scrum și fum”, a scris Lucian Romașcanu pe o rețea de socializare.

„Moțiunea era doar puțină adrenalină înspre trezirea din catalepsie a USR”

Totodată, acesta a adăugat că cei care au votat USR „meritau puțină tragere de inimă din partea celor trimiși să-i reprezinte.”

Ministrul Culturii a încheiat mesajul său caracterizând partidul condus de Cătălin Drulă ca fiind „fără trecut”, dar și „fără viitor.”

„Să nu aduni 50 de semnături, să fii nevoit să furi prin dublarea unei semnături arată drumul fără întoarcere al acestui partid fără trecut, cum se laudă, dar și fără viitor. Nu s-a putut. Ne vedem data viitoare”, a concluzionat ministrul Culturii.

Reamintim că președintele Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor Iulian Bulai i-a cerut ministrului Culturii Lucian Romașcanu să îl demită pe directorul interimar al Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), Mircea Rusu după ce, de Ziua Mondială a Teatrului, au fost împărțite în timpul spectacolului, ce l-a avut pe Dan Puric protagonist, mai multe materiale de propagandă rusă și antieuropeană.

Acesta a propus depunerea unei moțiuni simple împotriva ministrului Romașcanu, dar nu a întrunit numărul necesar de minim 50 de semnatari.

În urmă cu o zi, Bulai afirma că este de „neacceptat ca noi să fim vecini cu cei care acum sunt agresaţi, iar o instituţie din România să ia partea agresorului şi să promoveze un mesaj pro-Putin foarte clar.”

Propaganda rusă pe scena Teatrului Național București. Ministrul Culturii: „În afară de această nenorocită propagandă, totul a fost ok”

Articolul precedentCiolacu este „devastat” după ce Viorica Dăncilă a demisionat din PSD
Articolul următorAlexandru Rafila, apel către populaţie: Nu facem pledoarie pentru cineva să folosească pastile cu iod
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.