Sursa foto: Facebook/Ciolacu Marcel

Marcel Ciolacu a declarat pe un ton ironic, marți, după ce a aflat de demisia din PSD a fostului premier Viorica Dăncilă, că toți colegii din partid trebuie să își revină foarte repede după această veste ce i-a luat prin surprindere.

„Sunt devastat de această pierdere, dar sper că alături de colegii mei să ne revenim foarte repede. Mai mult, eu Marcel Ciolacu o să întrerup acest lanț de președinți PSD care își fac altă formațiune politice”, a declarat Ciolacu, potrivit G4media.

Viorica Dăncilă a anunțat că s-a înscris în Partidul NOI, după 26 de ani în care a fost membră a PSD. Acesta a precizat pe o rețea de socializare că noua conducere a partidului nu mai reprezintă interesele celor care i-au votat.

Totodată, Dăncilă și-a dat demisia și de la BNR, unde a fost angajată în urmă cu un an pe post de consultant al guvernatorului Mugur Isărescu. Aceasta avea un salariu de aproape 10 mii de lei lunar, ocupând funcția de consultant pe Strategia de Sustenabilitate și Energie Verde la BNR.

Dăncilă revine în politica românească. Ce planuri are

Fostul premier al României a declarat pe o rețea de socializare că nu mai rezonează cu deciziile pe care noua conducere a partidului le ia. Aceasta a precizat că liderii PSD au dezamăgit un număr mare de români, după ce aceștia au decis să intre la guvernare alături de PNL.

„Mi-am asumat activitatea mea publică, cu bune și rele. De aceea, sunt convinsă că revenirea mea în politică va atrage și multe critici. Însă, ca un om care își iubește țara, ca un bun român, nu pot sta deoparte când văd că lucrurile nu merg bine”, a scris Viorica Dăncilă.

Mai mult, fostul lider social-democrat a precizat că noul partid este compus din oameni serioși care au o viziune bazată pe adevăr și dezvoltare, afirmând că este „imperios” ca toți românii care cred în dezvoltarea țării trebuie să își adune forțele și să readucă România printre primele țări din Europa.

„Toți cei care ne dorim o altă abordare, toți cei pentru care interesul național este realmente mai presus de interesul personal sau interesul politic, astfel încât EU, TU, EA, EL să devină NOI, NOI cei care avem o inimă care vibrează la unison pentru România, nu mai avem voie să stăm deoparte”, a concluzionat Dăncilă.

Viorica Dăncilă revine în politică. Fostul premier pleacă din PSD și anunță un nou proiect de țară

Articolul precedentFirea, noutăți despre cazul familiei Rotundu din Danemarca: „Tinerii români au fost eliberați”
Articolul următorLucian Romașcanu, despre USR: „Un partid fără trecut și fără viitor”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.