Dunarea
Dunarea. Sursa foto: wikipedia.ro

Realizarea infrastructurii rutiere și feroviare dintre România și Bulgaria a fost subiectul discuțiilor purtate între premierul Nicolae Ciucă și omologul bulgar, Kiril Petkov. Cei doi premieri au mai discutat la Sofia și despre propunerea părții bulgare de construire a cel puțin cinci poduri peste Dunăre. Premierul a subliniat necesitatea demarării procesului de dragare a fluviului Dunărea, astfel încât să se poată asigura navigaţia pe tot parcursul anului.

„Am discutat propunerea părţii bulgare de realizare a cel puţin cinci poduri peste fluviul Dunărea. Am discutat de asemenea cu premierul bulgar solicitarea noastră ca etnicii români care trăiesc în Bulgaria să poată să studieze în limba română”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă.

Premierul a discutat cu premierul Kiril Petkov despre modalitatea în care partea bulgară lucrează împreună cu partenerul grec la realizarea lucrărilor de finalizare a interconectorului dintre Bulgaria și Grecia. Potrivit premierului Nicolae Ciucă, oficialul bulgar a dat asigurări că lucrările vor fi finalizate vara aceasta, în cursul lunii iunie.

„Ulterior va urma procesul de teste, astfel încât în toamna acestui an să putem să beneficiem de tranzitul de gaz lichefiat, care poate fi alimentat în portul Alexandroupolis din Grecia”, a anunțat Nicolae Ciucă.

Premierul Nicolae Ciucă a participat, luni, la reuniunea şefilor de guvern ai statelor NATO din Europa de Sud-Est, organizată la Sofia în contextul crizei provocate de Rusia în Ucraina.

„Europa trece astăzi prin cele mai complicate timpuri de la cel de-al Doilea Război Mondial odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

În acest context, securitatea și independența energetică a reprezentat un subiect primordial pe agenda discuțiilor de la Sofia.

Vasile Dîncu: Numărul soldaților din România va creşte cu circa 1.000

Articolul precedentZeci de fermieri din Harghita nu mai primesc subvenţia acordată de Uniunea Europeană!
Articolul următorSTUDIU: Românii au fost afectați psihic de conflictul din Ucraina