Premierul Florin Cîțu a declarat, luni, după seria de prosteste din țară, că înțelege oboseala românilor, în acest an pandemic. Acesta a mai spus că oricine poate protesta, atâta timp cât respectă legea. De asemenea, Cîțu s-a declarat deschis la discuții cu specialiștii, indiferent de ce culoare politică ar avea, iar că măsurile luate până acum au fost pentru sănătatea românilor.
„Am luat măsurile și pentru a ne permite să accelerăm campania de vaccinare. În aprilie vom crește capacitatea la 100.000 de persoane vaccinate zilnic. În același timp, am văzut în spațiul public, și în special la cei de la PSD, mesaje confuze.
Pe de o parte spuneau că suntem prea relaxați, acum vin și ne spun că impunem restricții. Eu sunt pregătit să ascult opinia specialiștilor. Specialiștii nu au culoare politică. Decât să dăm mesaje confuze, e mai bine să stăm toți la masă cu specialiștii și să vedem care sunt cele mai bune soluții”, a declarat Florin Cîțu.
Proteste, în limitele legii
Premierul a precizat că oamenii au dreptul la o opinie și să protesteze, dar să o facă fără a încălca legislația în vigoare. „Românii pot să protesteze atâta timp cât nu încalcă legislația în vigoare. Dreptul de avea o opinie în Romania rămâne. Pentru mine e important să continue campania de vaccinare. Trebuie să găsim soluții pentru a-i ajuta pe români. Toți trebuie să respectăm legea. Îi înțeleg pe români că, după un an de zile, au obosit. toți am obosit”, a declarat premierul.
Care sunt restricțiile ce au scos oamenii în stradă
Reamintim că de duminică, 28 martie, au intrat în vigoare noile restricții impuse din cauza evoluției epidemiologice. Astfel, în localitățile cu o incidență mai mare de 7,5 cazuri COVID la mia de locuitori va fi interzisă circulația în afara locuinței după ora 20.00, cu două ore mai devreme față de restul localităților. Măsura se va aplica și în localitățile în care incidența este mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. De asemenea, magazinele vor fi închise de la ora 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mia de locuitori, iar acolo unde incidența este mai mare de 7,5 cazuri la mie, măsura se va aplică pe tot parcursul săptămânii. Se închid și sălile de fitness în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mie.
(VIDEO) Mii de persoane au protestat împotriva măsurilor anti-Covid, la Constanța, Brăila și Galați