Ioan Neculaie (preluare G4Media)

Omul de afaceri Ioan Neculaie, fost patron al FC Brașov, dat în urmărire după ce a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, a fost prins în Grecia, relatează HotNews.

Acesta a fost condamnat în urmă cu o săptămână, de Curtea de Apel Brașov, iar Poliția Română l-a dat în urmărire pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoare, din care urma să fie redusă perioada de arest preventiv.

Dosarul Retrocedărilor din Constanța: Dragoș Săvulescu, liber în Italia

„Având în vedere mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 21.01.2022, pe numele numitului Neculaie Ioan, condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea, de 2 ani şi 6 luni cu executare, pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, în urma activităţilor investigative efectuate de IPJ Braşov, cu sprijinul comenzii IGPR, în colaborare cu DOS, DIC, CCPI, Centrul SELEC, poliţiştii greci, coordonaţi de şeful ENFAST din nordul Greciei, astăzi, 29.01.2022, au depistat persoana urmărită pe numele căreia fusese emis un mandat european de arestare şi au condus-o la sediul organului competent, în vederea confirmării şi punerii în executare a mandatului”, anunţă IGPR, citat de G4Media.

De altfel, Neculaie mai are o condamnare pentru aceeași infracțiune, precum și una pentru omor din culpă, fiind eliberat condiționat în 2018.  Condamnarea pentru omor în culpă a venit după ce o persoană a murit într-un accident de muncă petrecut pe platforma Roman, pe care Neculaie o deținea la acel moment. De asemenea, societatea a fost condamnată la 50.000 de lei amendă penală pentru neluarea măsurilor prevăzute de Legea protecţiei muncii şi 70.000 de lei pentru ucidere din culpă. Pe latură civilă, concubina victimei a primit 8.500 euro daune morale şi 1.500 de euro daune materiale, sume care trebuiau achitate de Ioan Neculaie și Aurelian Ragabeja, unul dintre directorii, potrivit site-ului brasovultau.ro.

Omul de afaceri Ioan Neculaie a fost dat în urmărire națională de Poliția Română

Articolul precedentRafila vede o reluare a evenimentelor private abia în luna mai
Articolul următorȘi al doilea consilier  de la Mogoșoaia și-a dat demisia