Sursă foto: Andrei Reznichenko/TASS
Sursă foto: Andrei Reznichenko/TASS

Yegor Prosvirnin a fost redactorul-şef de la Sputnik şi Pogrom. Jurnalistul a decedat, în urma căderii de la fereastra situată la etajul al patrulea al unui imobil de pe bulevardul Tverskoy, din centrul Moscovei.

Datele au fost furnizate de agenția rusă de ştiri TASS, care citează surse din cadrul organelor de anchetă.

La momentul incidentului, jurnalistul era în stare de ebrietate şi sub influenţa drogurilor

Agenția rusă de ştiri a ținut să adauge că Yegor Prosvirnin se afla în stare de ebrietate şi sub influenţa drogurilor.

Yegor Prosvirnin, în vârstă de 38 de ani, şi familia sa au închiriat un apartament la etajul al patrulea al unui imobil din centrul Moscovei. Potrivit datelor preliminare, la momentul incidentului se afla sub influenţa drogurilor”, au arătat surse din TASS, citate de Adevărul.

De asemenea, potrivit sursei citate, înainte de moartea sa, Prosvirnin s-a comportat inadecvat, fiind chemată şi o ambulanţă.

Redactorul-şef de la Sputnik închiriase un apartament, împreună cu familia

Înainte de moartea sa, Yegor Prosvirnin s-a comportat inadecvat, mai explică TASS. Prosvirnin s-a închis în camera lui, a aruncat pe jos lucruri şi a spart mobilă. Pentru a ajunge acolo, oamenii legii au fost nevoiţi să urce prin balconul alăturat.

Anterior, raportarea iniţială a incidentului raporta că un bărbat gol a murit după ce a căzut pe fereastra unei case de pe bulevardul Tverskoy. El s-a dovedit a fi redactorul-şef al ziarului Sputnik şi Pogrom, Yegor Prosvirnin.

În mâinile defunctului au fost găsite un recipient cu gaz şi un cuţit

Pentru a stabili circumstanţele morţii lui Prosvirnin, va fi efectuată o examinare medico-legală.

Prosvirnin a fost redactorul şef al revistelor Sputnik şi Pogrom, lansate în 2012. Printre scopurile sale se numără:

  • proclamarea Rusiei în stat naţional al poporului rus;
  • trecerea la standardele şi principiile de bază europene;
  • democraţia;
  • egalitatea tuturor în faţa legii;
  • separarea puterilor şi principiul ”statul este pentru ruşii, nu ruşii pentru stat”.
Articolul precedentMaia Sandu, despre unirea cu România: „Un asemenea proiect trebuie să fie susținut de o majoritate covârșitoare”
Articolul următorȘofer de TIR, amenințat cu pistolul de un polițist
Jurnalist full-time / Pesimist part-time