Foto: Digi24

Un polițist a fost surprins pe Autostrada A1 Deva-Nădlac cum a îndreptat o armă spre un șofer de TIR, imaginile devenind virale pe rețelele de socializare.

În videoclip, polițistul coboară șoferul din cabină și începe să îl verifice. Înregistrarea surprinde momentul în care polițistul avea pistolul îndreptat spre șofer.

„Evenimentul a avut loc la data de 26 decembrie, în vecinătatea bretelei de urcare de pe DN 7 pe autostrada A1 Deva – Nădlac. În aceste momente, Biroul de poliţie Autostrada A1 Deva – Nădlac efectuează verificări, pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a petrecut evenimentul, în vederea luării măsurilor care se impun”, a transmis, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad , relateză Agerpres.

Polițiștul urmează să fie audiat

Din primele cercetări, IPJ Arad a precizat că șoferul TIR-ului nu a reacționat la semnalele polițistului. Șoferul a fost oprit ulterior pe DN 7, la intersecție cu breteaua de coborâre de pe A1.

„Conducătorul auto, un cetăţean turc, a coborât din autoutilitară şi a devenit agresiv prin vorbe şi comportament, motiv pentru care agentul de poliţie a întins mâna pentru a păstra o distanţă de siguranţă. Totodată, a scos pistolul din toc, arma fiind orientată în plan vertical”, a transmis, marţi, IPJ Arad.

Cetățeanul turc i-a înmânat polițistului documentele solicitate, iar în urma verificărilor nu au fost constate nereguli.

Polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac continuă cercetările pentru a stabili dacă au fost încălcate regulile deontologice, notează sursa citată.

Conform legii în vigoare, folosirea armelor se face numai după avertizarea și somarea, prin mijloace de amplificare sonoră, a participanților la dezordine asupra necesității respectarii legii și ordinii publice.

Reamintim că în urmă cu două săptămâni, un copil de doar 13 ani a fost împușcat, fără intenție, de oamenii legii din Tulcea. Ei se aflau pe urmele unui șofer băut, iar glonțul a ricoșat în abdomenul minorului după ce polițiștii au tras zece focuri de armă, în încercarea de a-l opri pe șofer.

La puțin timp după urmărirea acestuia, șoferul a ieșit din autoturism, în încercarea de a scăpa de urmele polițiștilor.

API: „Mult prea des Poliția Română privește cu nepăsare”

Articolul precedentRedactorul-şef de la Sputnik a murit, în urma căderii de la fereastră
Articolul următorGuvernul va modifica plafonul veniturilor până la care pensionarii beneficiază de compensarea medicamentelor
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.