Alee din Parcul IOR. foto Ziarul de Investigații

Abia după ce Primăria Sectorului 3 a pierdut definitiv procesul în care a contestat titul de proprietate prin care 12 hectare din parcul IOR au fost retrocedate în 2005, printr-o decizie a fostului primar Adriean Videanu, Nicușor Dan trece la vrificări suplimentare. Decizia a fost pronunțată de instanța supremă după 10 ani de procese.

Cele 12 hectare de teren aflate în litigiu au ajuns la o pensionară în vârstă de 87 de ani. După ce i s-a reproșat că apărat titlul de propietate emis de Videanu și a pierdut spațiu verde, Nicușor Dan a transmis că se fac demersuri pentru recuperarea unor terenuri înstrăinate ilegal.

Am solicitat instanței anularea dispoziției de restituire, emisă în anul 2003 pentru terenul situat în Șoseaua Petricani FN, sector 2, în suprafață de 66.345,22 mp. După vânzări repetate, o cotă de 45% din teren a ajuns în anul 2004 la Saadati-Sohi Manochehr. Ulterior, întreaga suprafață a fost cumpărată de Galleria Shopping Center S.R.L, al cărei administrator este chiar omul de afaceri. După verificarea tuturor actelor, reiese că terenul restituit în anul 2003 a fost “mutat” în hârtii de pe un mal al lacului Plumbuita pe celălalt mal prin indicarea greșită a vechiului amplasament. Expertiza tehnică care a stat la baza deciziei de restituire reținea și faptul că terenul măsurat este “liber de construcții”, ignorând intenționat construcția drumului asfaltat cu o lățime de 7 metri.

Într-un alt dosar, am solicitat Tribunalului București constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și revenirea terenului în suprafață de 7.259 de mp, situat în Șoseaua Nordului nr. 7A, în proprietatea PMB”, a explicat Nicușor Dan.

După ce a pierdut o parte din Parcul IOR, Primăria Capitalei face demersuri pentru recuperarea unor terenuri înstrăinate ilegal

În ceea ce privește suprafața din Parcul IOR, despre care instanța spune că nu aparține domeniului public, Nicușor Dan a dat asigurări că se va verifica legalitatea titlului de proprietate emis de Adrian Videanu, iar dacă se va ajunge la concluzia că nu respectă legea, va ataca în instanță titlul de proprietate asupra celor 12 hectare pe care îl deține în prezent această pensionară.

Acest lucru ar însemna ani întregi de procese. Este inexplicabil de ce nu au fost adminsitrate probe relevante în timpul procesului. Spre exemplu, Primăria Sector 3 nici măcar nu a atacat expertiza dispusă de Curtea de Apel București. Eugen Matei, consilier local din partea USR, a fost în sala de judecată și a rămas stupefiat de modul în care administrația locală s-a apărat.

Am fost în sală, în calitate de cetățean, interesat de zona retrocedată a Parcului IOR. Fără să am experiență pe zona asta de contencios, am putut observa că în acești 10 ani, de când se judecă procesul, au fost administrate extrem de prost probele și dovezile.

Sentimentul meu a fost că interesul public nu a fost protejat în adevăratul sens al cuvântului și multe din documentele care puteau fi contestate nu au fost contestate, nu s-au adus contra-expertize”, s-a exprimat Eugen Simion.

Articolul precedentMarcel Ciolacu își reafirmă sprijinul pentru Gabriela Firea: „Va fi candidatul PSD la Primăria Generală”
Articolul următorGabriela Firea a participat la Conferința de alegeri a organizației PSD Buzău, noul președinte fiind Lucian Romașcanu
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”