Primăria Sectorului 1 a semnat, vineri seară, protocolul cu operatorul de salubritate Romprest, iar suma pentru care va fi asigurată curățenia în acest sector este de 49 de milioane de lei pentru 5 luni. „Vom avea un Sector curat” a precizat Clotilde Armand. În ciuda discuțiilor că reducerea costurilor ar veni ca urmare a reducerii prestațiilor, edilul Armand a afirmat că în fapt au fost scoase „frecvențele fictive”, care au dus la „facturi supraevaluate”, astfel că tăierea costurilor este una reală.
PMP: „Clotilde Armand a redus curățenia în sectorul 1, nu tarifele plătite către Romprest!”
„În urmă cu câteva minute s-a semnat protocolul Primăriei Sectorului 1 cu Compania Romprest. Operatorul de salubritate a acceptat toate condițiile noastre pentru care ne-am luptat în ultimele 10 luni. Fără frecvențe fictive, fără facturi supraevaluate! Vom avem un Sector curat. Am redus frecvențele inexistente, banii economisiți se vor duce în investiții”, a anunțat Clotilde Armand, vineri seară, pe pagina sa de Facebook.
Prezentul protocol este rezultatul HCL-ului din 24 iunie 2021, prin care Primarul Sectorului 1 a fost mandatat să negocieze eficientizarea „activității de măturat, spălat, stropire și întreținere a căilor publice din cadrul serviciului public de salubrizareîn aria UAT a Sectorului 1 în conformitate cu prevederile contractului nr. J007-S/30.06.2008 și a legislației în vigoare”, prin modificarea suprafețelor de intrevenție pentru operațiuni din cadrul activității de salubrizare stradală. Totodată și pentru necesitatea asigurării continuității serviciului public de salubrizare din acest sector.
Potrivit acestui protocol, Primăria Sectorului 1 va avea de plată 49 de milioane de lei pentru 5 luni, distribuite astfel: 13,5 milioane, cu termen de plată 2 septembrie, contravaloarea prestațiilor aferente lunii iunie (salubrizare stradală, 8.151.171,13 lei) și lunii iulie (salubrizare stradală, diferența până la 13,5 milioane); 10,5 milioane, cu termen de plată 10 octombrie, reprezentând contravaloarea prestațiilor aferente lunii iulie și prestațiile integrale aferente lunii august; și două tranșe de câte 12,5 milioane de lei, cu termen de plată la 15 zile de la emiterea facturii, reprezentând contravaloarea prestațiilor aferente lunii septembrie, respectiv lunii octombrie.
„Cu această sumă ne vom încadra fără probleme în bugetul stabilit și votat de Consiliul Local pentru salubrizare, inclusiv cu cheltuielile făcute în starea de alertă cu societatea Rebu”, a concluzionat Clotilde Armand, primarul Sectorului 1.