Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone și-a făcut înviorarea din acestă dimineață prin participarea la un flashmob pus la cale de cei de la Grădinița de vară „Paradisul Verde”. Acțiunea poate fi considerată ca un „test” prin care cei mici și-au putut demonstra abilitățile dobândite pe parcursul diferitelor ateliere, prin dans și mișcare.
Potrivit reprezentanților Primăriei Sectorului 5, peste 90 de preșcolari au dansat și au făcut mișcare, acțiuni ce au menirea de a le dezvolta capacitatea de lucru în echipă și puterea de sincronizare. De asemenea, dansul îi ajută pe copii să învețe tehnici de gestionare a echilibrului propriului corp și de sincronizare a mișcărilor în ritmul muzicii.
Pentru ca cei mici să aibă acces la aceste activități educative și recreative, edilul Cristian Popescu Piedone a inițiat proiectul „Grădinița de vară”, astfel îmbinându-se în mod armonios atât petrecerea timpului cu alți copii de vârste apropiate, cât mai ales petrecerea un timp de calitate. De altfel, în cadrul acestui program, ce se va desfășura inclusiv în luna august, sunt implicate șapte grădinițe din Sectorul 5.
„Proiectul este implementat în anul școlar 2020 – 2021 (în perioada iulie – august 2021), în cadrul a șapte unități de învățământ de nivel preșcolar de stat din sectorul 5, respectiv: Grădinița Nr. 34, Grădinița Nr. 35, Grădinița Nr. 53, Grădinița Nr. 73, Grădinița Căsuța-Fermecată, Grădinița Electromagnetica și Grădinița Paradisul-Verde”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Sectorului 5.
Potrivit acestora, după o lună de activități, în toate cele 7 grădinițe a fost organizat câte un flashmob de către coordonatorii activităților sportive și cadrele didactice, prin care copiii au demonstrat abilitățile acestora.
Primarul Cristian Popescu Piedone, la inaugurarea parcului de pe Posada