Un complex pentru găzduirea și monitorizarea, inclusiv cu drone, a animalelor va fi construit la Brașov. Complexul va face parte din măsurile pentru recensământul populației de urși din România, finanțat prin fonduri europene.

Conform ministrului Mediului, Tanczos Barna și lui Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, vor fi achiziționate și 1.000 de garduri electrice pentru fermieri. 

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea: „Încercăm să rezolvăm prin fonduri europene o problemă care trenează de mai mulți ani. În 2016, s-a luat decizia de a se interzice vânătoarea la urși și prezumția la acel moment era aceea că există un pericol de exces cu această vânătoare și altă prezumție era că evaluările referitoare la numărul populației de urși nu erau bazate pe cifre foarte solide. Prezumția la acel moment a fost că e o decizie temporară, urmând să se facă un recensământ pe baze științifice a câți urși avem exact în România și apoi se va reveni. Nu s-a întâmplat nimic. Prin acest proiect lansăm această numărătoare. Este un proiect de 11 milioane de euro care este finanțat prin POIM Axa 4 – Protecția Mediului. Acest program va fi continuat pentru bugetul european 2021-2027 de PODD, la care lucrăm în aceste zile intens. Numărătoarea populației de urs se va face prin metode digitale. Vom ști exact cum arată această populație. Vor fi mijloace de limitare a interacțiunilor dintre om și urs”.

Cei doi miniștrii au anunțat că proiectul prevede construirea unui complex la Brașov în care vor fi găzduiți și monitorizați, inclusiv cu ajutorul dronelor, circa 100 de exemplare de urs.

Vor fi cumpărate peste 1000 de garduri electrice de diverse tipuri si tehnologii. Săptămânile următoare va fi lansată licitația internațională pentru achiziția acestor garduri, care vor fi puse gratuit  la dispoziția fermierilor. Gardurile electrice vor fi alimentate de o unitate centrală bazată pe baterii solare.

Va fi demarată și o campanie de informare a publicului. 

„Ce ai voie să faci și ce nu, cum acționezi dacă stâna va fi atacată de urs ș.a.md. Vom fi cu toții informați că nu e bine să e pui la dispoziție urșilor mâncare sau deșeuri alimentare”, a afirmat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Despre recensământul urșilor, ministrul Mediului a precizat că nu va putea fi numărat fiecare exemplar.

„Prelevarea probelor. Este prelevare de păr și excremente care conțin date ADN de la fiecare exemplar în parte. Vor exista echipamente speciale pentru prelevare, păstrare, identificare. Fiecare pachețel în care se vor preleva aceste probe va fi identificat cu cod de bare. Va exista o regulă foarte foarte strictă cu privire la metodologia de prelevare pentru a nu altera probele. În ultimele săptămâni nu am vrut să vorbesc despre acest program, pentru că îmi place să vorbesc despre lucruri concrete. Este primul program concret de finanțare semnat între MIPE și Ministerul Mediului”, a explicat Tanczos Barna.

Articolul precedentPrimarul Piedone și-a făcut înviorarea la „Paradisul Verde”
Articolul următorRomâni veniți din Marea Britanie cu certificate Covid false
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...