Vineri va debuta cel de- al 16-lea Congres al UDMR, eveniment în cadrul căruia va fi ales următorul președinte al formațiunii, pentru următorul mandat de 4 ani.
Candidat, actualul președinte al formațiunii, Kelemen Hunor, care de altfel anunțase că mai vrea un mandat încă de luna trecută.
Potrivit propriului CV, Kelemen Hunor a fost între 1999 – 2007 preşedintele Consiliului de Coordonare al UDMR, din 2007 – preşedinte executiv, iar din 2011 – președinte.
„Mandatul preşedintelui este de patru ani şi acum avem şi alegeri pentru această funcţie. Şi eu am spus că, după 12 ani de zile în funcţia de preşedinte al Uniunii şi după 26 de ani de politică, am experienţa necesară, am forţa necesară să candidez pentru acest nou mandat. Vreau să fiu părtaş eu, personal, apoi Uniunea Democrată Maghiară din România la tot ceea ce se întâmplă în ţara noastră, fiindcă urmează acest deceniu extrem de important, când se va schimba faţa şi şansa României.
Este o posibilitate, o şansă mare, avem bani pentru a dezvolta România din surse europene, din bugetul Uniunii Europene, PNRR-ul plus fondurile de coeziune. Avem investiţii, putem crea locuri de muncă, putem creşte economia, deci vom avea bugetul naţional pentru investiţii publice şi vreau să particip şi să pun şi eu umărul la tot ce se va întâmpla. Cam atâta pot să vă spun înainte de Congres”, arăta acesta într-un interviu pentru Agerpres.
La al 16-lea Congres al UDMR a fost anunțată prezența consilierului de stat din cadrul Administrației Prezidențiale Cătălina Galer, președintele Camerei Deputaților/ președintele PSD Marcel Ciolacu, prim-ministrul României/ președintele PNL Nicolae-Ionel Ciucă, vicepreședintele FIDESZ Gál Kinga, Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara, Nicolae Păun, președintele Partidei Romilor ”Pro-Europa”, Gheorghe Nacov, președintele Uniunii Bulgare din Banat – România, Adrian Miroslav Merka, președintele Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România și Gheorghe Firczak, președintele Uniunii Culturale a Rutenilor din România, dar și liderii partidelor maghiare din țările Bazinului Carpatic: Pásztor István, președintele Uniunii Maghiare din Voivodina, Jankovics Róbert, președintele Comunităţii Democrate a Maghiarilor din Croaţia, Forró Krisztián, preşedintele Partidului Comunităţii Maghiare din Slovacia, Orban Dušan, președintele Comunităţii Naţionale Autonome Maghiare din Slovenia.
Potrivit programului anunțat, Conferința Aleșilor Locali ai UDMR începe vineri la ora 13.00, cu „Pregătiri pentru alegerile din 2024 – discursul de deschidere al lui Kelemen Hunor, președintele UDMR”. La ora 16.00 este programată deschiderea lucrărilor Congresului, cu discursurile liderilor politici și reprezentanților organizațiilor politice partenere, iar de la ora 18.00 va avea loc decernarea distincțiilor UDMR.
Sâmbătă va fi prezentat raportul politic al președintelui UDMR, urmat de alocuțiuni, o dezbatere politică și adoptarea raportului. Alegereile vor demara de la ora 13.30, iar la 15.10 se estimează că deja va fi anunțat rezultatul.