Șeful PSD Iași, Maricel Popa îi cere demisia lui Costel Alexe de la conducerea Consiliului Județean, după ce acesta din urmă a fost pus sub control judiciar, precizând că social democrații ieșeni iau în calcul să nu mai voteze niciun proiect propus de „inculpatul Alexe” și speră ca șeful CJ să mai aibă măcar o fărâmă de onoare.
„Este inacceptabil ceea ce se întâmplă la Iași de la începutul acestui an. Curg dosarele penale pentru președintele Consiliului Județean, primarul Iașului și alți acoliți peneliști. Mai mult, Costel Alexe tocmai fost înștiințat de DNA că este inculpat în dosarul în care este acuzat de luare de mită și a fost plasat sub control judiciar. Dacă mai are măcar o fărâmă de onoare și decență trebuie să își dea imediat demisia din funcția de președinte al Consiliului Județean. Ajunge cu minciunile, ipocrizia și hoția. Demisia este singura soluție pentru ca banii publici să poată fi gestionați fără să existe suspiciuni. Este ca și cum am pune acum lupul paznic la oi. Penalii trebuie să își vadă de dosarele lor, nu să cheltuiască banii ieșenilor. Orașul și județul au nevoie de oameni capabili să facă administrație, nu de penali în funcții publice” a declarat Maricel Popa, președintele PSD Iași.
Cum se poate ocupa de activitatea de la CJ
Fostul șef al CJ Iași, se întreabă cum mai poate Alexe să își desfășoare activitatea, în cele două luni în care se află sub control judiciar, perioadă în care Alexe are interdicția de a părăsi țara și aceea de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale cu anumite persoane, menționate în ordonanța cu privire la dosarul în care este cercetat. Mai mult, Maricel Popa consideră că singurul lucru pe care îl poate face Alexe pentru ieșeni este „un pas în spate”.
De altfel, chiar și din interiorul PNL au fost voci care au cerut demisia lui Alexe de la CJ Iași. Raluca Turcan fiind una dintre persoanele care a solicitat, public, încă din ianuarie, imediat după ce Alexe a fost în atenția DNA.
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a anunţat miercuri că a fost pus sub control judiciar (pentru 60 de zile, începând din 27 aprilie) şi a decis să se autosuspende de la conducerea PNL Iaşi.