Portul Constanța, punct de intrare ilegală în țară al țigaretelor

Percheziții de amploare în Ilfov, București și Giurgiu

Polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice percheziționează astăzi o serie de persoane, însă și societăți comerciale care, potrivit surselor din anchetă, ar fi introdus în România, prin Portul Constanța, aproximativ 8.200.000 de țigarete, scrie publicația locală constănțeană CTNews.

Țigaretele ar fi intrat în țară prin Portul Constanța

Țigaretele ar fi intrat în țară prin Portul Constanța, într-un container venit din Dubai. Astfel că subdivizia din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, efectuează percheziții de amploare în Ilfov, București și Giurgiu, mai exact la sediul anumitor societăți bănuite că ar fi implicate în acțiunea ilegală. Perchezițiile sunt extinse și în domiciiile persoanelor vizate de suspiciunea de contrabandă, contrabandă asimilată și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală.

Fost polițist din Gorj, condamnat definitiv la închisoare cu executare. Nu mai are voie să practice meseria, însă între timp a reușit să se pensioneze

Drumul țigaretelor

În anul 2020, suspecții ar fi folosit ca punct de tranzit vamal Portul Constanța, obiectul de tranzit fiind reprezentat de 8.241.000 de țigarete, fără timbru fiscal, în regim de duty free, transportate într-un container care ar fi fost scăpat din atenția agenților vamali din Portul Constanța. Ulterior, țigaretele ar fi fost transportate într-un depozit din județul Ilfov.

În urma intrării ilegale în țară a țigaretelor, Bugetul de Stat ar fi fost prejudiciat cu 5.550.803 lei, dintre care taxe vamale – 206.776 de lei, accize – 4.400.447 de lei și TVA – 943.580 de lei, mai scrie sursa citată.

Astfel, se intenționează recuperarea prejudiciului din bunurile materiale ale celor bănuiți în acest dosar.

Următorul pas: Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică va prelua cazul, astfel că cele cinci persoane bănuite vor intra pe mâna magistraților, pentru audieri suplimentare și trimitere în judecată.

Articolul precedentAtacul PNL asupra lui Voiculescu: ”Să răspundă care sunt persoanele vinovate”
Articolul următorTurcan vrea recalcularea a 5 milioane de pensii
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.