bancomat distrus
Foto: Facebook

4 ani și 4 luni închisoare cu executare este pedeapsa pe care un fost polițist din Gorj – Poliția Orașului Turceni, trebuie să o execute pentru mai multe infracțiuni de luare de mită, comise în urmă cu 6 ani. Dosarul în care a fost judecat acesta este cunoscut drept „Mafia cărbunelui”, având legătură cu sustragerea a importante cantități de lignit direct din Complexul Energetic Oltenia. Din cei 17 inculpați trimiși în judecată în 2015, 12 erau oameni ai legii, care, contra unor sume de bani, să făceau că nu văd transporturile întregi de cărbune care se „scurgeau” de la Complexul Energetic Oltenia.

Polițistul condamnat este ultimul din cei 12 agenți de poliție asupra căruia instanța de judecată s-a pronunțat definitiv, 11 fiind la acea vreme în cadrul Poliției Orașului Turceni, iar unul în cadrul unui post de poliție arondat subunității de poliție. Potrivit anchetatorilor, cei 12 desfășurau activități de poliție rutieră pe raza orașului Turceni, în total procurorii reușind să probeze în total 71 acte materiale și o situație de complicitate, comise în intervalul 30 noiembrie 2014 – 1 martie 2015.

Soluția de condamnare a fostului polițist, în prezent pensionat, a fost pronunțată în urmă cu o săptămână, după ce la fond, în iulie 2020, acesta fusese condamnat la 3 ani cu suspendare. „Respinge apelul declarat de apelantul Milodin Gheorghe împotriva sentinței penale a Tribunalului Gorj, ca tardiv. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Desființează în parte sentința penală şi rejudecând, Menţine soluţia de achitare a inculpatului Milodin Gheorghe sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (4 acte materiale). Înlătură circumstanța atenuantă …condamnă pe inculpatul Milodin Gheorghe pedeapsa de 4 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată (4 acte materiale – fapte din datele de 21.12.2014, 13.01.2015, 18.01.2015 și 26.02.2015). …condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare (2 acte materiale – fapte din datele de 21.12.2014 şi 18.01.2015).

Contopește pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul Milodin Gheorghe să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie. …aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g (profesia de poliţist) pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale. …interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute art. 66 alin. 1 lit. a, b, g (profesia de poliţist) C.p. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. Obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat în apel. Restul cheltuielilor judiciare efectuate în apel rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu”, se arată în sentința definitivă a Curții de Apel Craiova.

Dosarul a fost instrumentat de către polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Gorj, la delegarea și sub coordonarea directă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „Faptele comise de către fostul agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj – Poliția Orașului Turceni (în prezent pensionar), în aproximativ 3 luni din perioada 2014-2015, au constat în pretinderea/ primirea de sume de bani, în schimbul încălcării atribuțiilor de serviciu, în contextul constatării săvârșirii unor nereguli la regimul circulației rutiere (în trei situații), respectiv o situație în care polițistul menționat nu a efectuat corespunzător verificarea documentelor de proveniență a cărbunelui transportat, ori nu a aplicat măsuri complementare sancționării contravenționale care s-ar fi impus.

În cauză, la data de 12.10.2015, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 17 inculpaţi (8 în stare de arest preventiv şi 9 sub control judiciar), dintre care 12 agenţi de poliţie din cadrul I.P.J Gorj, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual şi alte 5 persoane fără calitate specială cercetate sub învinuirea de furt calificat şi tăinuire, majoritatea în formă continuată”, arată DGA.

Articolul precedentGarda de Mediu Argeș a oprit activitatea unei firme pentru poluarea râului Bascov
Articolul următorMinistrul Economiei face un pas în spate: nu o mai vrea la ministerul său pe directoarea care are o primă soluție de colaborare cu Securitatea