Foto: Newsweek
Foto: Newsweek

România va reduce cu cel puţin 75% cantitatea gunoaielor care ajung în depozitele de deşeuri conforme, din totalul deşeurilor generate, până în anul 2025„, este promisiunea Ministerului Mediului.

Promisiunea vine în cadrul Programului de guvernare al coaliţiei PNL-PSD-UDMR, pentru perioada 2021 – 2024, depus la Parlament.

Conform documentului, se au în vedere următoarele:

  • elaborarea Strategiei pentru economia circulară şi implementarea acesteia, bazată pe inovaţie;
  • tehnologii noi care să permită colaborarea, comunicarea şi transparentizarea sistemelor.

De asemenea, în perioada următoare va fi dezvoltat Sistemul de Garanţie-Returnare pentru ambalaje şi vor fi înfiinţate depozite pentru deşeurile din construcţii, o promisiune cu termenul de realizare mult depășit.

Pe acelaşi segment al reciclării, ar urma să fie identificate surse de finanţare pentru susţinerea dezvoltării industriei prelucrării deşeurilor reciclabile. Mai mult, va fi sporită exigenţa în domeniul respectării legislaţiei de mediu.

Ţinta României: reducerea cu minim 75% a cantităţii de deşeuri ce ajung în groapa de gunoi, până în anul 2025

Programul de guvernare prevede, totodată, elaborarea şi implementarea Strategiei Naţionale de Îmbunătăţire a Calităţii Aerului, „care va stabili un echilibru stabil şi durabil între nevoia românilor de a avea un aer mai curat şi exigenţele unor platforme economice care contribuie la dezvoltarea României şi la creşterea perspectivelor de viaţă pentru noi toţi„.

Astfel, va continua extinderea şi optimizarea Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA).

În plus, conform Agerpres, ministerul de resort are în plan plantarea de arbori în imediata vecinătate a marilor aglomerări urbane în vederea construirii sau reabilitării centurilor verzi care ajută la filtrarea aerului din mediul urban, dar şi încurajarea dezvoltării spaţiilor verzi în oraşe.

Punând un deosebit accent pe segmentul reciclării, programul se va axa pe următoarele aspecte:

  • surse de finanţare pentru susţinerea dezvoltării industriei prelucrării deşeurilor reciclabile;
  • va fi sporită exigenţa în domeniul respectării legislaţiei de mediu.
Articolul precedentSorin Cîmpeanu, despre acuzațiile unui senator USR cu privire la testele de salivă pentru școli: „Astfel de afirmații trebuie taxate penal”
Articolul următorArafat, despre un posibil Val 5: “Nu stăm liniştiţi, chiar dacă suntem în scădere la numărul cazurilor”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time