Foto: Wall-Street.ro
Foto: Wall-Street.ro

Se preconizează un Val 5 al infectărilor cu coronavirus în România, iar numărul de cazuri noi depinde de implicarea autorităţilor.

În acest context, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a adus precizări despre cum ar rezista sistemul medical românesc dacă noua tulpină s-a extinde în România.

Declaraţiile au fost oferite în seara de sâmbătă, 26 noiembrie, Raed Arafat explicând, într-o conferinţă de presă, că pregătirea pentru următorul val se face şi la nivelul Ministerului Sănătăţii, şi la nivelul sectorului de urgenţă.

Faptul că România se confruntă, în prezent, cu un număr redus de cazuri, nu anulează pericolul unui viitor Val 5

Nu stăm liniştiţi chiar dacă acum suntem în scădere la numărul cazurilor. Aici cu siguranţă sunt şi alte soluţii care pot fi implementate, sunt convins că se lucrează asupra lor la nivelul Ministerului Sănătăţii. Am avut şi vizite care au venit cu anumite idei, asta poate se vor discuta acolo. Din punctul nostru de vedere, încercăm să păstrăm ce am avut. În sensul în care, la momentul în care vedem că începe să crească, să începem să reactivăm anumite mecanise. În prezent, acestea nu mai sunt active sau sunt active la minim pentru că avem un număr mai mic de cazuri. Şi ne întoarcem la activarea unui număr mai mare de paturi de terapie intensivă. Ne întoarcem la activarea mecanismelor din unităţile de primiri urgenţe, la suplimentarea echipajelor de intervenţie”, a declarat Raed Arafat.

De asemenea, Arafat a explicat faptul că încep să apară din ce în ce mai multe cazuri de post COVID. Sunt cazuri care necesită atenţie şi îngrijire şi trebuie găsite soluţii.

A fost una din concluziile colegilor din Israel. Aceştia ne-au zis că la ei deja văd acest fenomen. Post COVID-ul deja începe să apară în unităţile de primiri urgenţă”, a menţionat Arafat.

Franța a intrat în Valul 5 al pandemiei de COVID

Încă din data de 11 noiembrie, Franța se confruntă cu începutul celui de-al cincilea val al pandemiei de coronavirus.

Informaţia a ajuns în presă după declaraţia făcută de a declarat ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran.

La acel moment, ministrul francez a confirmat că țara sa se află acum la începutul celui de-al cincilea val al pandemiei, la fel ca „mai multe alte țări vecine”, adăugând că circulația virusului se accelerează.

Articolul precedentPromisiunea ministrului Mediului: Până în 2025, vom reduce cu 75% cantitatea gunoaielor
Articolul următorPoliţiştii ameninţă cu proteste majore
Jurnalist full-time / Pesimist part-time