Conform clasamentului, România se află pe locul 10 în ceea ce privește consumul de alcool în Europa. Altfel spus, un român consumă în medie 11 litri de alcool pur pe an, relatează Visual Capitalist. Letonia și Cehia se află pe primele locuri în clasament, cu un consum de aproape 13 litri pe an.
Chiar dacă pandemia de COVID-19 i-a determinat pe mulți să consume mai mult alcool, per total nu există o variație majoră în ceea ce privește cantitatea medie consumată de la an la an. Mai mult, în urma unui studiu realizat în 2016, România era pe primul loc privind consumul zilnic de alcool la bărbați, unde figuram cu 8,2 băuturi alcoolice pe zi. Studiul a fost realizat pe bărbații cu vârste între 45 și 59 de ani.
Alcoolismul și problemele grave de sănătate
Medicii susțin că persoanele care consumă cel puțin o singură băutură pe zi sunt predispuse să dezvolte mai multe afecțiuni asociate consumului de alcool. Din nefericire, alcoolismul în țara noastră este cea mai netratabă boală. România pierde în jur de două miliarde de euro din cauza problemelor cauzate de dependența de alcool, relatează Digi24.
Mai mult, în țara noastră, singura politică publică menită să descurajeze consumul de alcool e suprataxarea. Cu toate acestea, cheltuielile generate în sistemul de sănătate de consumul excesiv de alcool sunt de șase ori mai mari decât veniturile care intră la stat mulțumită suprataxării băuturilor alcoolice.
Conform unui studiu realizat la finalul anului 2019 de Reveal Marketing Research, berea este preferată de marea majoritatea a românilor, în general cea produsă industrial. Mai exact, 4 din 10 bărbați o aleg cel puțin o dată pe săptămână: după serviciu (35,9%), la sărbători (35,7%) sau ca socializare în oraș (30,7%).
Datele oficiale a celui mai mare producător și distribuitor de alcool din lume, Diageo, arată că 35 % dintre români sunt de acord ca și copiii să consume alcool. Potrivit datelor UNICEF din 2013, 42% dintre minorii români cu vârste cuprinse între 14-18 ani au consumat alcool cel puțin o dată.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a precizat că anual, peste 3 milioane de oameni mor din cauza consumului de alcool, un număr mai mare decât al deceselor cauzate de accidentele rutiere.
Dependența adolescenților: Alegerea tipului de alcool, strâns legată de tipul de stres