Foto: Facebook/Poliția Română
Foto: Facebook/Poliția Română

Pompierii au fost nevoiți să intervină, după ce familia unui bărbat a precizat că nu mai poate lua legătura cu acesta, de foarte multe zile.

Echipajele au pătruns în apartamentul său, situat Târgu Mureș. Intervenția a fost una dificilă, pompierii fiind nevoiți să intre prin balconul apartamentului situat la etajul 10 al blocului.

Individul din Târgu Mureș a fost găsit aproape mort în casă, iar, la câțiva metri distanță de bărbat, salvatorii au descoperit cadavrul unei femei în vârstă de 56 de ani

Bărbatul era întins pe podea, semiconștient, după ce a încercat să-și pună capăt zilelor, iar în camera alăturată, aceștia au găsit cadavrul unei femei în vârstă de 56 de ani, precizează Știri de Cluj.

În aceeaşi locuinţă a fost identificată o femeie de 56 de ani, decedată. Pe trupul acesteia, nu au fost evidențiate urme vizibile de violență”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Mureș, Aurica Sabău.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru a primi ajutor medical. Acesta va fi supus unui control psihiatric. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă

Conform mărturiilor vecinilor, bărbatul avea obiceiul de a ”agăța” femei, pe internet. Invocând diverse motive, acesta reușea să le invite acasă, unde le sechestra.

Victima ar fi fost o apropiată a individului, dar nu locuia cu el. Mai mult, vecinii au explicat că nu au avut curajul să se intereseze de soarta victimelor, deoarece bărbatul era cunoscut pentru scandalurile sale.

Omul e foarte problematic. Se îmbată, se ceartă, nu ştiu cu cine, dar nu e o chestie de azi, de ieri. E aşa de foarte mult timp. Abia puteam dormi. Trebuia să îmi închid geamurile că făcea gălăgie”, a precizat un vecin, potrivit Observator.

Articolul precedentCodrin Ștefănescu, revoltat de faptul că statul român va achiziționa locomotive noi: ”Ne-au mărit taxele, impozitele și accizele”
Articolul următorUn afacerist a cumpărat bilete la loteria Mega Millions pentru toți cei 50.000 de angajați
Jurnalist full-time / Pesimist part-time