Foto: Facebook/Petre Daea
Foto: Facebook/Petre Daea

După ce Adrian Chesnoiu a demisionat din funcția de ministru al Agriculturii, Petre Daea ar putea ocupa, din nou, această funcție.

Daea a mai ocupat, în trecut, funcția de ministrul al Agriculturii, în intervalul ianuarie 2017 și 4 noiembrie 2019.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că social democrații au venit cu cinci-şase variante pentru Ministerul Agriculturii, iar Petre Daea se află printre cei propuşi

Avem vreo cinci sau șase variante. Am avut discuții cu colegii mei. Din cele cinci sau șase o să venim cât mai repede cu o propunere. Este unul dintre numele propuse de către anumiţi colegi. Vom vedea”, a precizat Marcel Ciolacu, după ce a fost întrebat cine va fi propus să preia Ministerul Agriculturii în locul lui Adrian Chesnoiu.

Fostul ministru, Adrian Chesnoiu, a demisionat joi, 23 iunie, de la Ministerul Agriculturii. Cu toate acestea, a respins acuzațiile DNA de abuz în serviciu la trucarea unui concurs de angajare

De asemenea, Preşedintele Partidului Social Democrat a ținut să precizeze că membrii PSD au în plan să voteze și ridicarea imunității parlamentare a lui Adrian Chesnoiu.

Ciolacu a mai adăugat că inclusiv Chesnoiu a cerut acest lucru.

Categoric. E o decizie luată. Mai ales că Adrian Chesnoiu ne-a rugat să facem acest lucru, indiferent de poziția Comisiei Juridice”, a adăugat  Marceal Ciolacu.

Acesta a fost și cel care l-a felicitat pe Chesnoiu pentru decizia de a demisiona din funcţia de ministru.

Articolul precedentIoana Mihăilă, fost ministru al Sănătății, îi rămâne credincioasă lui Dacian Cioloș
Articolul următorVicepreședintele ACROPO, Răzvan Giuca, depistat pozitiv la testul de droguri
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time