Lacul Ursu
Lacul Ursu. Sursa foto: wikipedia.org

Tarifele de îmbăiere în lacurile termale din Ursu şi Aluniş din Sovata au fost majorate, a anunţat, vineri, directorul de operaţiuni al SC Balneoclimaterică SA, Andrei Rusu. Decizia de creștere a prețurilor a fost luată din cauza majorării preţurilor  la energie şi a costurilor cu forţa de muncă. Lucrările de renovare sunt finalizate, deja fiind începute cele de curăţenie.

Deschiderea ştrandului Lacul Ursu va avea loc pe 24 iunie

La Ursu tarifele au crescut de la 30 de lei la 40 de lei pentru adulţi şi de la 25 la 30 lei pentru copii. La Lacul Ursu, 3000 de oameni se schimbă într-o zi, iar la sfârşit de săptămână este un plus de 10-20%.

„Ne bucurăm că lacul este bine, toate analizele apei au ieşit foarte bine (…) Lacul Aluniş, de astăzi, 27 mai, dacă vremea permite, poate primi clienţii. Anul trecut a fost închis din cauza pandemiei. În acest an, cum s-au terminat toate restricţiile, turismul în România credem că îşi va reveni ca în perioada de dinainte de 2020. Lacul Aluniş are o capacitate 800-1000 de persoane (…) Ultimele măriri la costurile cu energia, cu forţa de muncă, ne-au obligat să creştem un pic preţurile. Dacă înainte tariful era de 20 de lei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii, acum este de 30 lei pentru adulţi şi 20 lei pentru copii.”, a declarat Andrei Rusu.

Lacul Ursu din Staţiunea Balneoclimaterică Sovata este cel mai mare lac helioterm din lume, cu cea mai mare concentraţie salină de pe planetă.

Lacul a împlinit, vineri, 147 de ani de la formarea sa, fiind singurul căruia i se cunoaşte cu exactitate anul, ziua, ora şi minutul formării. Istoricul Jozsa Andras a stabilit că Lacul Ursu s-a format în anul 1875, pe data de 27 mai, la ora 11,00, pe locul unei păşuni pe care curgeau două pârâiaşe, care dispăreau într-o gaură săpată în muntele de sare. După ploi torenţiale, apele au antrenat fânul şi resturile vegetale de pe păşune şi au astupat gaura din muntele de sare.

Lacul Ursu din Sovata a fost trecut în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai adânc lac helioterm din lume. Potrivit măsurătorilor, lacul are o adâncime de 18 metri şi o suprafaţă desfăşurată de 4.200 de metri. Lacul Ursu este lacul helioterm cel mai mare şi mai cald din lume, fiind singurul lac cu apă sărată din lume înconjurat de un munte de sare cu o vegetaţie bogată. De asemenea, este singurul lac natural din lume a cărui dată de naştere se cunoaşte cu o precizie de un minut.

Începând din 1928, în Sovata există baza de tratament de pe malul Lacului Ursu, fiind primul stabiliment balnear din această zonă.

Ungaria nu mai permite cetățenilor străini să cumpere carburanți la prețuri mici

Articolul precedentAvertismentul ministrului Adrian Chesnoiu: Agricultura nu primește niciun eurocent în PNRR
Articolul următorTot mai mulți români fac cumpărături online