Mihai Tudose

Europarlamentarul Mihai Tudose a vorbit aseară, la B1 TV, despre soluțiile „la îndemână” pentru a stopa deficitul bugetar al țării noastre, deficit pe care însă a încercat cumva să îl minimalizeze.

Nu va spus nimeni niciodată oficial, niciun oficial al statului n-a spus că este o gaură de 20 de miliarde, nici 19, nici 21. Dar e evident că deficitul crește și nu putem să ne împrumutăm la nesfârșit”, a punctat Tudose pentru sursa citată.

Ca vicepreședinte al PSD, Mihai Tudose este posibil să aibă inclusiv informații din interior, însă public a asigurat că momentan situația nu este chiar atât de îngrijorătoare. Iar pentru a explica ceea ce vrea să spună, Tudose a făcut o paralelă cu medicina:

Suntem ca un bolnav care acum necesită câteva aspirine și un tratament ușor. Dacă noi vom continua să avem aceeași politică cu necolectarea tuturor veniturilor și cu cheltuieli poate uneori exagerate și nesăbuite, ne ducem către internare, către spitalizare, nu mai e cu tratamentul ăla cu două pastiluțe.

Noi suntem nevoiți acum să punem stop, să spunem „hai să colectăm tot”, că de aici trebuie să începem. Nu putem cere niciunul român să facă… știu eu… sacrificii sau să trăiască un pic mai rău, că statul nu-și face treaba pe colectare. Când vom colecta tot TVA-ul și toate accizele, începem să vorbim”.

Și, tot în acest context, Tudose a subliniat de ce o soluție nu ar fi stoparea angajărilor la stat. Cel puțin nu în toate domeniile, pentru că „nu poți să blochezi angajările în sistemul de Sănătate, nu poți să blochezi angajările în sistemul de Învățământ. Nu mai vorbesc de sistemul de Securitate al României”.

Angajările să nu se mai facă pe o creștere așa spectaculoasă de personal pur și simplu că așa am considerat noi că e mai bine să fie mai mulți acolo, ci cu referate justificate, aprobate de Guvern”.

Articolul precedentMinistrul Dezvoltării dă asigurări că rotativa nu vine cu surprize: „Dorim să continuăm împreună această coaliţie”
Articolul următorEugen Tomac promite o alternativă politică viabilă pentru alegerile din 2024