Ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, susține necesitatea unei reforme a sistemului de pensii, în sensul în care a fost negociat PNRR, care să prevadă „eliminarea inechităților”. Totodată, mai spune ministrul, procentul de 9,4% din PIB alocat pentru pensii este cel mai mare pe care l-a avut România vreodată, chiar dacă el pare insuficient.
„Cred că trebuie să ne concentrăm, în primul rând, pe reforma sistemului de pensii din România, pe modul în care eliminăm inechitățile, pentru că asta deranjează cel mai tare, îi deranjează cel mai tare pe românii, faptul că, indiferent de sistemul de pensii de care vorbim, că vorbim de militari, că vorbim de CFR-iști, că vorbim de ce vreţi dumneavoastră, de funcționari publici, faptul că există un cetățean care a ieșit la pensie acum 5 ani şi are pensia mult mai mică decât cel care a ieșit la pensie anul trecut, generează o nemulțumire. Şi acesta este primul lucru pe care trebuie să-l rezolvăm: eliminarea inechităților. Asta înseamnă o lege nouă a pensiilor”, a declarat Vîlceanu, în breafingul de presă de după ședința de Guvern.
De asemenea, ministrul Vîlceanu a explicat cum ar trebui să arate noua lege a pensiilor. „La asta se referă comisia și autoritățile române în momentul în care am negociat PNRR: eliminarea inechităților. O lege a pensiilor nouă, corectă şi cu pensii decente, dacă nu foarte bune. Tocmai de aceea, există o preocupare şi pentru creșterea procentului pentru Pilonul II de pensii, astfel încât să putem să sperăm că eu şi dumneavoastră vom avea pensii într-o zi. Altfel, este clar că nu vom beneficia de pensii dacă nu facem ceva. Şi știm cu toţii lucrul acesta, nu numai noi, românii, ci toată Europa, toată lumea, pentru că în toate ţările există o problemă cu sustenabilitatea sistemului de pensii”, a explicat Vîlceanu.
Mai mult, acesta consideră că implementarea reformei sistemului de pensii ar putea reduce nemulțumirea populației, dar mai ales, ar aduce niște bani în plus în contul pensionarilor. „Vom avea o pensie de la Pilonul I cu o altă pensie practic, cu o altă componentă şi de la Pilonul II, ceea ce va duce ca fiecare român să aibă o pensie mai bună, mai decentă, mai corectă şi fără inechități”, a mai spus Dan Vîlceanu.
Potrivit celui mai recent raport al INS, în trimestrul al treilea din 2021, numărul mediu de pensionari a fost de 5.073 mii de persoane, în scădere cu 12 mii de persoane față de trimestrul precedent, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4.652 mii de persoane, în scădere cu 5 mii față de trimestrul precedent. Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.604 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 53,4% (comparativ cu 53,2% în trimestrul precedent).
Ciolacu: „Românii aşteaptă de la noi lucruri concrete şi serioase”