Sursa foto. Facebook
Sursa foto. Facebook

Florin Cîţu îi contrazice pe social-democraţi, precizând că nu vor exista negocieri în ceea ce priveşte Planul Național de Redresare și Reziliență.

Declaraţiile vin contextul în care cei de la PSD spuneau că ar dori o renegociere a PNRR, în special pe tema pensiilor.

PSD doreşte să renegocieze PNRR deoarece, spune ministrul Muncii, Marius Budăi, prin plafonul de 9,4% din PIB agreat de Comisia Europeană pentru cheltuielile cu plata pensiilor, vârstnicii României “sunt condamnați la sărăcie”.

Florin Cîţu consideră că o renegociere PNNR ar presupune o pierdere financiară pentru România

Președintele PNL, Florin Cîțu, a explicat că este imposibil de renegociat PNRR, argumentând că o renegociere ar viza întreg proiectul și România ar putea să piardă bani.

Când am intrat în coaliție am spus că nu vom renegocia PNRR, pentru că asta înseamnă că reluăm toată procedura și ar însemna să aruncăm la coș 30 de miliarde de euro și nu accept așa ceva.

PNL rămâne focusat pe reforme mari, pe reforme importante, nu pe declarații mici, pe mici atacuri. Ne interesează reformarea sistemului de pensii, reforma administrației publice, proiectul ”România Educată” sau reorganizarea teritorială ”, a declarat Florin Cîţu, conform Ştiri pe Surse.

PNRR-ul României ridică noi probleme în coaliţie

De asemenea, preşedintele liberalilor a adăugat că, în momentul de faţă, dispune de o majoritate parlamentară uriașă.

În plus, Cîţu este de părere că Partidul Naţional Liberal nu s-a ferit niciodată de problemele mari, în ciuda faptului că reformele sunt considerate nepopulare.

Reformele sunt nepopulare pe moment, dar, termen lung, aduc beneficii românilor”, a spus Florin Cîțu.

Articolul precedentPartidul extremist AUR, pe locul 2 în intenția de vot
Articolul următorNicolae Ciucă respinge orice încercare de intimidare a jurnaliștilor
Jurnalist full-time / Pesimist part-time