Adrian Năstase analizează pe blogul personal efectele crizei economice și sanitare, efectele psihologice ale pandemiei cu coronavirus, dar reacția din mediul politic.
Fostul premier are ca puncte de ordine ce a făcut Guvernul pentru țară, ce nu a făcut, ce a fost prioritizat, dar și ce a fost ignorat.
Politicianul acuză Guvernul pentru că ar fi generat un val de limitări și restricții ale drepturilor omului și face o analiză a numărului de decese la nivel mondial.
”Pandemia este o justificare legitimă pentru restricții cu impact asupra drepturilor cetățenești, dar ele pot fi și pretexte pentru decizii politice – alegeri (anticipate sau la un anumit moment), formarea unor guverne, amputari ale unor bugete, etc. Nu insist, le cunoașteți”.
România, ca o dublă pradă: a crizei sanitare și a conducerii deficitare
De asemenea, politicianul privește guvernarea deficitară ca pe un efect advers al pandemiei, declarând că Guvernul actual nu împlinește toate calitățile necesare.
Năstase critică noua conducere, menționând că una dintre calitățile unei guvernări ține de capacitatea de a menține încrederea populației că restricțiile decise se justifică pentru interesul general.
Referitor la încredere și la o comunicare transparentă între Guvern și populație, fostul premier afirmă și că baza se pierde atunci când primordială devine deschiderea spațiilor cu păcănele sau atunci când 6 devine mai mic decât 3 (în cazul Bucureștiului).
”Încă o dată observăm caracterul „cezarist” al statului român, unde observăm zilnic faptul că membrii guvernului se duc, că niște servitori, la Cotroceni. Guvernul a devenit o simplă componentă a administrației prezidențiale. Iar Constituția, sub pretextul pandemiei este, practic, ignorată.
România a devenit astfel pradă a crizei sanitare dar și a unei mafii corupte și incompetente, incapabile să pregătească viitorul țării”, a menționat Adrian Năstase pe pagina sa de blog.
În urmă cu câteva zile, fostul premier al României, Adrian Năstase, a afirmat tot în cadrul unei postări pe blogul personal că s-a vaccinat împotriva coronavirusului.