Sursa foto: B24Fun

Chiar dacă în stațiunile de schi din Germania și Austria restricțiile sunt stricte, Elveția a decis să relaxeze situația, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, inclusiv pentru persoanele care nu s-au vaccinat împotriva coronavirusului. Anul trecut, industria turismului din Alpi a avut serios de suferit din cauza măsurilor dure.

Autoritățile elvețiene au impus restricții mai lejere, astfel schiorilor nu li se cere dovada vaccinării pentru a ieși pe pârtie.

Cu toate acestea, masca de protecție trebuie purtată în locurile aglomerate, iar cei care doresc să intre în restaurantele din stațiuni trebuie să prezinte dovada că au fost vaccinați, au trecut prin boală sau au un test negativ Covid. Este o cerință valabilă pentru toate restaurantele din Elveția.

Reamintim că atât Germania, cât și Austria au înregistrat o creștere a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus.

Relaxări în Elveția, restricții în Franța și Italia

Din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19, în Franța, spre exemplu, pentru cumpărarea biletelor la teleschi e nevoie de certificatul verde. Mai mult, acesta este obligatoriu la localurile din interior.

În Italia, toți turiștii cu vârste de peste 12 ani trebuie să prezinte certificatul digital pentru a avea acces în restaurante și de a folosi instalații de transport pe cablu. În stațiunile italiene, teleschiurile vor funcționa la capacitate maximă. De asemenea, telecabinele vor putea primi 80% din numărul de turiști deoarece este vorba despre spații închise.

Sezonul de schi a început și în țara noastră, iar conform datelor Minsterului Turismului, România are peste 200 de pârtii omologate pentru schi, cu o lungime totală de 175 de km.

Cea mai căutată stațiune de schi este cea din Poiana Brașov, iar salvamontiștii au fost nevoiți să intervină încă din Ajunul Crăciunului. Iubitorii sporturilor de iarnă vor avea posibilitatea să folosească toate pârtiile din zona superioară a masivului Postăvarul. Totodată, ei vor putea coborî până în Poiana Brașov pe pârtia Drumul Roșu.

 „Din nou o zi plina pentru salvamontiştii din întreaga ţară. Salvamont România vă îndeamnă la prudenţă şi responsabilitate în derularea activităţilor montane”, a transmis Salvamont România în urmă cu 2 zile.

Se anulează evenimentele de Anul Nou din cauza variantei Omicron

Articolul precedentInvestigații la Orange și RCS&RDS pentru abuz de poziție dominantă
Articolul următorPelerinaj la mormântul soților Ceaușescu, la 32 de ani de la Revoluție
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.