Un călugăr de la Mănăstirea Durău, județul Neamț, în predicile sale, vorbește despre controlul oamenilor prin cipurile din vaccin. De asemenea, el predică și despre un guvern mondial creat de extraterești. Mai mult, conform Reporter de Iași, duhovnicul își continuă aberațiile, precizând că la locul injecției există magneți. El crede că prin vaccinare îți semnezi condamnarea la moarte.  „Te vaccinezi, ți-ai semnat condamnarea la moarte. Să nu vă otrăviți copiii!”, transmite Teodosie Paraschiv.

Mai mult, călugărul vinde credincioșilor un CD și o carte despre teoriile fantasmagorice pe care le predică, duminică de duminică, la Mănăstirea Durău. El e de părere că oamenii puternici ai lumii colaborează pentru instaurarea unui guvern mondial „antihristic și anticreștin”.

Mesaje stupefiante venite din partea unui om al bisericii

În cartea sa ce o vinde în mănăstire, călugărul acuză Organizația Mondială a Sănătății că are de gând să eutanasiese 95% din populația lumii, prin vaccinare. Teodosie Paraschiv a lucrat la postul de radio al Patriarhiei și a îndrumat activitatea Postului de radio «Trinitas» în calitate de director tehnic în perioada 1999-2001.

Mesajele halucinante transmise în spațiul public de Teodosie Paraschiv au atras atenția Patriarhiei Române. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) Vasile Bănescu, a transmis ca duhovnicul să fie sancționat. Bănescu a precizat că astfel de mesaje toxice afectează comunitatea. Mai mult, predicile despre apocalipsa ce urmează să aibă loc datorită vaccinului au un efect „total smintitor””.

Biserica Ortodoxă Română și conspirațiile despre vaccinarea împotriva COVID-19

„Biserica dezavuează ferm aceste mesaje absurde care nu au nicio legătură cu realismul autentic creștin. Cu iubirea de semeni, ci doar cu sfidarea unei realități imediate îmbibate de suferință și moarte”, se mai arată în comunicatul de presă al Patriarhiei Române. Vasile Bănescu a mai susținut că astfel de „derapaje” trebuie sancționate imediat deoarece aruncă o umbră asupra Bisericii Ortodoxe Române ce se implică profund în această perioadă de pandemie.

„Poziția Bisericii Ortodoxe Române a fost și rămâne una exemplar echilibrată de realism și deplin favorabilă vaccinării recomandate de medici, al căror sfat trebuie să îl urmăm fiecare în parte”, a conchis oficialul Bisericii Ortodoxe Române.

L-ai lăsa pe ÎPS Teodosie (de exemplu) să te opereze de apendicită?

Articolul precedentTimișoara a rămas în frig după ce a fost sistată furnizarea gazului către Colterm
Articolul următorFratele lui Ludovic Orban a fost eliberat din funcția de consilier prezidențial
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.