Timișoara a rămas în frig după ce a fost sistată furnizarea gazului către Colterm

Primarul Dominic Fritz va convoca o ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență

Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz a anunțat, într-o conferință de presă, că negocierile cu E.ON au eșuat, iar aproximativ 50.000 de gospodării, dar și unități spitalicești vor rămâne în frig în perioada următoare. De altfel, Fritz va convoca o ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, în vederea găsirii unei soluții pentru repornirea căldurii în cel mai scurt timp. Totodată, edilul face apel către furnizorii de gaz să vină în sprijinul municipalității penru depășirea acestei crize.

„O să fie câteva lucruri grele de anunțat. Acum câteva minute, compania Delgaz a oprit distribuția gazului pentru CET Centru și compania E.ON a sistat furnizarea gazului pentru Colterm. Noi am stat până acum două ore în negocieri cu un furnizor de gaz, care din păcate, a dat răspuns negativ.

În Timișoara, în jur de 50.000 de gospodării vor rămâne fără căldură și, și mai rău, înseamnă că toate spitalele vor rămâne fără căldură și fără apă caldă. Situația este, din fericire, mai bună la spitalul Victor Babeș (n.r. Spitalul de Boli Infecțioase, solicitat pe toată perioada pandemiei), care are centrală proprie, la fel și Maternitatea Odobescu”, a declarat Dominic Fritz în cadrul conferinței de presă.

Totodată, edilul a precizat că va convoca o ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență la care sunt invitați și directorii de spitale. „Vom face tot posibilul pentru a reporni căldura în cel mai scurt timp. Fac apel către furnizorii de gaz din România, mai ales către companiile de stat, Romgaz, Electrica, să ne ajute în această situație. Toți cei care pot încuraja aceste companii să furnizeze gaz să o facă”, a mai spus primarul Timișoarei.

Gigacalorie triplă, dar cu caloriferele reci

Ironic, chiar în ziua în care Colterm a rămas fără gaz și caloriferele timișorenilor se vor răci treptat, consilierii locali sunt în fața unei alte provocări, căci au de votat propunerea societății de termoficare pentru triplarea prețului gigacaloriei, relatează presa locală. Potrivit proiectului de hotărâre, prețul nou propus este de 851,27 de lei/MWh, inclusiv TVA, în timp ce subvenția va fi de 207,27 lei/MWh, ceea ce înseamnă că populația va trebui să plătească 644 de lei/MWh, adică cu 450 de lei mai mult față de cât se plătea până acum.

„Eu sunt foarte conștient că în acest context, să anunți și o propunere de majorare a tarifului poate să pară absurd, dar tocmai motivul că compania Colterm a vândut căldura și apa caldă la un preț mult sub prețul producției, tocmai asta ne-a adus în situația în care suntem”, a mai spus primarul Dominic Fritz.

Dominic Fritz cere cărbune din rezerva strategică a statului

Articolul precedentFlorin Cîțu infirmă „flexibilizarea” lui Nicolae Ciucă
Articolul următorDuhovnicul Mănăstirii Durău, declarații stupefiante despre vaccinare. Reacție dură a Patriarhiei