Avocații lui Trump, sancționați, după ce au depus dosarul pentru fraudă electorală

„Această acţiune reprezintă un abuz istoric şi profund al procesului judiciar"

Donald Trump / Foto: Cluj24.ro

Avocații lui Donald Trump au dat de greu, după ce o judecătoare din Statele Unite ale Americii a impus ieri sancțiuni împotriva lui Sidney Powell, însă și împotriva altor avocați care, de-a lungul timpului, au lucrat pentru fostul președinte american în cadrul acțiunii deschise în Michigan. Mai exact, aceștia au cerut invalidarea victoriei la alegeri a președintelui Joe Biden, după ce Donald Trump a acuzat frauda electorală.

Avocații lui Trump, acuzați de neglijență și lipsă de etică

Judecătoarea Linda Parker a spus că repectivii avocați ar fi avut datoria morală și legală de a investiga în amănunt acuzațiile lansate de fostul președinte, înainte de a deschide acțiunea juridică. Așadar, aceasta a cerut ca avocații să fie anchetați disciplinar. Se ia în calcul inclusiv excluderea acestora din barou.

În paralel, acestora li s-a impus să participe la cursuri de etică juridică, dar și să îi despăgubească pe oficialii electorali locali pentru cheltuielile juridice la care au fost supuși, în urma acuzațiilor. „Această acţiune reprezintă un abuz istoric şi profund al procesului judiciar”, a spus Parker, adăugând că avocații „şi-au desconsiderat jurământul, nu au ţinut cont de reguli şi au încercat să submineze integritatea sistemului judiciar pe parcurs”.

Citește și: Joe Biden nu crede că talibanii vor putea să facă față presiunilor viitoare

Articolul precedentRomân căutat de FBI, pentru care se oferea recompensă de până la 750.000 de dolari, prins în București
Articolul următorTudose observă că „luminița de la capătul tunelului a fost stinsă”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.