Polițiștii din România s-au plâns, în repetate rânduri, de uniformele de proastă calitate, insistând și pe prețul foarte mare pe care trebuie să-l plătească pentru achiziționarea articolelor vestimentare.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Poliției Române, o uniformă costă aproximativ 2.500 de lei.
Noua uniformă de poliție este adaptată pentru intervenții la evenimente și muncă în teren
Într-un text distribuit pe pagina de Facebook, un angajat a venit cu detalii despre noile uniforme. Acesta a explicat că este nevoie ca polițiștii români să treacă la ”un alt nivel vestimentar”.
”Având în vedere ca sunt polițist de 25 de ani, sunt mândru de faptul că Poliția Română a trecut la un alt nivel vestimentar! Unul care, din punctul meu de vedere, trece granițele europene. Pe mine, cel puțin, mă face să mă simt ca peste ocean. Noua ținută de serviciu are două articole distincte: cămașă și tricou.
Când am îmbrăcat prima data cămașa, mi-am spus <în sfârșit nu mai am senzația că urmează să merg la o nuntă>. Știți…acele cămăși clasice de bumbac, nu tocmai lejere. Ei bine, aceasta cămașă este exact ce trebuie pentru munca de polițist. În special pentru polițistul de teren! Deși este o cămașă, este foarte comodă și elastică!”, se arată în textul publicat pe contul de socializare.
Polițiștii români se simt ca în America: ”Materialul este net superior celui actual, iar designul te face să te simți ca un polițist american”
Potrivit declarațiilor, noul tricou îi face pe oamenii legii să fie mult mult mai vizibili în trafic, pe stradă sau în mașină. Tricoul este dotat cu o bandă reflectorizantă, materialul este de calitate, iar noii pantaloni sunt actuali, elastici și practici.
Polițistul a adăugat că detaliile de pe întreaga ținuta sunt bine plasate și gândite.
Prin urmare, polițiștii pot integra, într-un mod practic, toate accesoriile pe care le au în dotare, de la pistol, cameră, baston și până la stație sau un pix.
”Deși în spațiul public au fost multe păreri emise pe baza unor fotografii, cu permisiunea dumneavoastră, acum că am îmbrăcat aceasta nouă uniformă, pot să vă spun că sunt extrem de mulțumit de schimbarea făcută! Abia aștept să le primească toți colegii mei! Dragi colegi, vă asigur că așteptarea va merita!”, a transmis polițistul.