Social democrații cred că cea mai fericită idee acum, pentru funcționarea în bune condiții a Guvernului, ar fi ca premierul Florin Cîțu, implicat până peste cap și un pic în campanie, să se dea la o parte.
Nu pentru totdeauna neapărat, ci până în septembrie, când se vor fi finalizat alegerile interne ale PNL și va fi cunoscut noul lider al liberalilor.
În acest sens, PSD transmite prin intermediul unui comunicat de presă că ar fi mai bine ca premierul să își delege atribuțiile unuia dintre vicepremieri, mai ales de la aparția scandalului cu documentele care au „transpirat” în presă, scandal intitulat de social democrați „Cîțugate”.
PSD nu face apel doar la rațiunea lui Cîțu în această problemă, ci solicită totodată și președintelui Klaus Iohannis să pună o vorbă bună la premier pentru ca acesta să își ia o pauză de la guvernare.
„PSD solicită premierului Florin Cîțu să facă un pas în spate și să-și delege atribuțiile de premier, conform legislației în vigoare, în perioada campaniei electorale din partid rămasă până la Congresul PNL din 25 septembrie. Delegarea atribuțiilor de premier către un alt membru al guvernului, de regulă către un vicepremier, este o procedură uzuală, folosită în trecut de alți premieri ai României. Nu credem că președintele Iohannis s-ar opune unei asemenea decizii care are ca scop protejarea actului de guvernare.
PSD consideră că aceasta este o soluție care ține departe guvernarea de scandalul uriaș generat de lupta pentru putere din PNL.
Scandalul „Cîțugate”, în care premierul a folosit resursele Guvernului pentru campania sa din partid, precum și pelerinajul la Palatul Victoria al primarilor PNL pentru a face troc cu fonduri publice în schimbul votului pentru șefia partidului constituie dovezi temeinice că premierul Cîțu nu mai are capacitatea de a-și exercita atribuțiile în mod obiectiv, afectând astfel în mod deosebit de grav interesele comunităților locale tăiate de pe lista rectificării bugetare.
Cerem ca președintele Iohannis să își întrerupă îndelungata vacanță pentru a-l convinge pe premier să accepte această măsură care reprezintă o barieră de protecție a guvernării României față de interferențele toxice produse de scandalul politic din PNL”, se arată în comunicat.