Cătălin Drulă are convingerea intimă că mult clamata „rotativă” guvernamentală despre care s-a tot discutat încă din momentul parafării coaliției dintre PNL și PSD nu va avea loc.
Aseară, președintele interimar al USR a vorbit despre viziunea sa vizavi de viitorul actualului Guvern, accentuând că PSD, prin liderul Marcel Ciolacu, nu va prelua nimic anul viitor… din lipsă de curaj.
Cătălin Drulă consideră că social democrații sunt conștienți că, indiferent de măsurile care sunt adoptate în această perioadă, a prelua guvernarea în 2023 ar fi un soi de început al sfârșitului pentru PSD.
„Ciolacu ar trebui să preia guvernul la anul. (…) Pun pariu… Marcele, nu vei prelua guvernarea la anul, pentru că nu vei avea curaj! Pentru că ăsta este PSD, nu-și asumă consecințele.
Pentru ca mitul și cel mai mare crez al politicianului român este să-i rămână imaginea neatinsă. Toate acțiunile pe care le face la el în partid sau într-un minister le trece prin filtrul: Cum să ies eu bine să nu-mi iau scandal.
Ori domnul Ciolacu știe că ar prelua guvernarea…, cum ar trebui. Este liderul PSD, cel mai mare partid. Au făcut un acord. Pe 20 și ceva mai, la anul. Dar știe că va prelua un dezastru.
Pentru că măsurile lor socialiste cu epoleți de anul ăsta,… în loc să ia măsuri de ajustare ca să ducem țara către bine, să reducem efectele acestei crize economice, el știe că va prelua un dezastru. Și anticipez că PSD, nu e prima oară, au mai făcut-o: După noi, potopul! Ăsta este principiul”, a arătat Cătălin Drulă, la Realitatea TV.
Nu este pentru prima oară când președintele interimar al USR critică măsurile luate de actualul Guvern. În urmă cu câteva zile, acesta avertiza că lista de măsuri a Guvernului este jenantă și decuplată de realitate, afirmând că în realitate este vorba despre mai multe cheltuieli, în loc ca inflația să fie ținută sub control.
Acum, Drulă a reluat avertismentul și a a subliniat că de fapt este vorba despre „un trai mai prost, îsi bat joc de economie, prețurile cresc, dobânzile cresc (…). Noi putem trăi mai bine dacă economia crește. (…)
Ce face domnul Ciucă? Am fost colegi, am tot respectul pentru cariera sa de militar. Nu întelege economia absolut deloc domnul Ciucă, zero barat. Este în fruntea Guvernului, într-o perioadă de criză economică, gravă, și nu înțelege ce face”.
Cum era de așteptat, ca fost ministru la Transporturi, Cătălin Drulă a vorbit și despre cel care deține acum portofoliul, respectiv Sorin Grindeanu. Din punctul său de vedere, actualul ministru cam bate pasul pe loc, în condițiile în care „volumul lucrărilor din infrastructură a scăzut cu 11,7% pe primul trimestru, pe fondul unui număr mare de licitații blocate”.
„Că sunt în Opoziție ar trebui să fie bine, să critic. Dar mă doare, că trăiesc în țara asta. Aici sunt copiii mei, vreau să am drumurile alea. Mă doare că se pierd oportunități.
Nu vrea să facă domnul Grindeanu drumurile alea? Eu sunt convins că vrea. Nu știe și nu poate pentru că e legat de pilăraia de partid și nici nu-i pasă”, a mai spus Drulă pentru sursa citată.