Harri Kiiski, directorul general al Azomureș, a afirmat, joi, că țara noastră nu se va confrunta cu o criză alimentară, așa cum multe voci au anunțat acest lucru la televizor.
Cu toate acestea, Kiiski este conștient că războiul dintre Ucraina și Rusia a dus la o creștere a prețurilor privind cerealele, motiv pentru care fermierii români au posibilitatea să își crească producția.
„(…) Din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, 30% din producţia de cereale a dispărut de pe piaţă şi aceasta este sursa crizei alimentare. Este, în schimb, o oportunitate pentru fermierii români să producă mai mult pentru că lumea are nevoie. Preţurile la îngrăşăminte au crescut, faţă de anul trecut, de trei ori, preţurile la cereale de două ori, însă este din punct de vedere economic o producţie eficientă”, a spus directorul general al Azomureș, potrivit Agerpres.
De asemenea, acesta a amintit că din cauza războiului ce a început pe 24 februarie, compania Azomureș lucreză la jumătate din capacitatea de producție.
Care este rolul României în exportul mondial de cereale. Portul Constanța, de o importanță masivă pentru zeci de țări dependente de Ucraina și Rusia
„Este o piaţă mondială care este bulversată, în acest moment este important ca noi, la Târgu Mureş, să facem îngrăşăminte cu români, pentru români. Portul Constanţa este şi va fi tot mai ocupat de importuri şi exporturi de cereale, în special. Şi pentru alte produse, oţel, aluminiu, preţul gazului este mare şi va fi în continuare”, a precizat directorul general Kiiski.
De la începutul conflictului ruso-ucrainean, Azomureș produce în jur de 75 de mii de tone de îngrășăminte pe lună, adică jumătate din capacitate.
Cu toate acestea, specialiștii World Food Program din cadrul ONU susțin că războiul din Ucraina va duce la apariția unei crize alimentare mondiale fără precedent, toate țările urmând să fie afectate.
Câmpurile fertile din Ucraina, culturi și hambare au fost distruse de bombardamentele rusești, în contextul în care depozitele sunt pline de cereale care nu pot fi exportate deoarece Rusia a blocat accesul la Marea Neagră.
Ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu a transmis, în urmă cu două zile, un mesaj pe o rețea de socializare în care afirma că nu există motive de panică în rândul românilor cu privire la o posibilă criză alimentară.
„Nu sunt premise ca în România să avem o criză alimentară! Este mesajul meu responsabil pentru toți cei care simt nevoia să dezbată problema crizelor și din perspectiva unei posibile crize alimentare care ar afecta țara noastră”, a spus ministrul.
Citește și articolul: Ministrul german de Externe: Rusia a transformat intenționat războiul din Ucraina într-un „război al cerealelor”