Sursa: Captură Video

Deloc surprinzător, dat fiind că înlocuirea Avocatului Poporului cu unul din specialiștii coaliției de guvernare a fost temă de campanie, ieri rapoartele de activitate pe 2019 și 2020 ale instituției au fost respinse în Parlament.

Adică tocmai primul pas pentru ca Renate Weber să își piardă mandatul, în condițiile în care a fost văzută permanent ca un apărător predilect pentru social democrați. De altfel, PSD, iar mai nou AUR, a susținut-o în permanență pe Renate Weber, care aseară a afirmat că încă de la preluarea mandatului și-a asumat că nu va fi pe placul tuturor.

Invitată la Marius Tucă Show, cea care încă este Avocat al Poporului a vorbit despre ceea ce au însemnat acești ani în fruntea instituției, dar și despre presiunile la care a fost supusă.

Potrivit acesteia, au fost multe situații în care a fost hărțuită „la propriu”, însă pe de cealaltă parte au fost oameni, printre care și medici, care au înțeles demersurile legate de legislația și măsurile adoptate în timpul pandemiei de coronavirus.

Funcția asta nu are atâta putere. Funcția este o funcție de mediere. Mi-am asumat și niște riscuri să fiu o persoană neplăcută oamenilor care nu au înțeles. Eu am foarte mulți medici care mă susțin. Am fost hărțuita la propriu. Se strigă după mine pe stradă. Toată retorica pe care ați auzit-o de la politicieni a fost preluată”, a spus Renate Weber.

Însă, în ceea ce o privește, nu are ce să își reproșeze în activitate și ar dori doar ca munca sa să fie continuată. Și, chiar dacă „sfârșitul” este iminent, Renate Weber a admis că și-ar dori să își ducă la capăt mandatul.

Sper să las această dorință pe care am văzut-o la mulți colegi, de a se implica, de a rezolva lucrurile mult mai repede. Am schimbat un pic mentalitatea și pandemia a încercat să ne dea înapoi. Forța argumentelor este mult mai mare decât ce pui în scris pe o foaie. Am rezolvat cazuri pe loc. Sper să rămân. Numărul de dosare câștigate este foarte mare. 12 sesizări în 2019 , 14 în 2020 și ce m-a bucurat este că cele care au fost admise au fost votate în unanimitate”, a mai spus aceasta.

Articolul precedentGabriela Firea trage un semnal de alarmă
Articolul următorCarmen Dan și slujba de la Uniunea Națională a Notarilor Publici