Guvernul britanic a anunțat că elimină toate taxele vamale pentru produsele ucrainene și va interzice exportul mai multor tehnologii sensibile către Rusia. Măsura vine în contextul în care liderul de la Kiev a solicitat ajutor din partea Regatului Unit, informează ziare.com.
„Taxele vamale pentru toate mărfurile importate din Ucraina vor fi acum reduse la zero, iar toate cotele vor fi eliminate”, se arată în comunicat. Printre produsele care nu vor fi taxate se numără orzul, mierea, păsările de curte şi conservele de roşii.
Secretarul pentru comerț internațional Anne-Marie Trevelyan a anunțat că Regatul Unit va sprijini, în continuare, lupta Ucrainei împotriva invaziei rusești.
62 de zile de conflict între Rusia și Ucraina
„Regatul Unit va continua să facă tot ce îi stă în putere pentru a sprijini lupta Ucrainei împotriva invaziei brutale şi neprovocate a lui Putin şi pentru a contribui la asigurarea securităţii şi a prosperităţii pe termen lung a Ucrainei şi a poporului său”, a spus Trevelyan.
De asemenea, aceasta a mai precizat că a fost interzis exportul de echipamente pentru interceptarea și monitorizarea comunicațiilor cu destinație Rusia din cauza că se poate folosi pentru „a suprima poporul eroic al Ucrainei.”
„Aceasta va acoperi toate lacunele existente pentru a garanta că Rusia nu cumpără aceste produse din Regatul Unit”, se arată în declaraţie.
Reamintim că de la debutul războiului ruso-ucrainean, Regatul Unit a interzis importul de argint, caviar și produse de lemn din Rusia și a majorat taxele cu 35% pentru zeci de produse rusești și din Belarus, în special diamante și cauciuc.
Mai mult, au fost sancționate peste 1.400 de persoane și companii care au legături cu regimul lui Vladimir Putin.
Citește și articolul: Ucraina va fi ajutată de Marea Britanie cu sisteme de apărare antiaeriană