Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, luni, la ora 16.00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de lucru pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă cu premierul Florin Cîţu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, vicepremierii Dan Barna şi Kelemen Hunor şi cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Ședința a fost anunțată încă de săptămâna trecută, după ce în spațiul public au apărut informații despre solicitările Comisiei Europene pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea menționase la Antena3, că PNRR-ul, în forma sa finală, nu a fost depus (n.r. termenul limită este 30 aprilie), dar a confirmat că oficialii Comisiei Europene au „semne de mirare” legate de sumele solicitate de România pentru infrastructura rutieră, precum și pentru cele legate de irigații.

Se tărăgănează treaba prin ministerele „prinse” în PNRR

Cristian Ghinea a precizat „În fața ta”, la Digi24, că sunt ministere care trăiesc „într-un dolce far niente”, dar pentru care Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene (MIPE) trebuie să își asume deciziile.

„De săptămâna viitoare încolo, MIPE va fi mult mai dur în a da termene, pentru că eu personal nu mai sunt dispus să răspund public pentru decizii care tărăgănează la alte instituţii. Deci, ok, a fost frumos, consensual şi cred că am reuşit o performanţă în a ţine coaliţia unită în spatele PNRR, în a avea o negociere şi o argumentaţie tehnică cu toate ministerele şi în coaliţie şi cu primul ministru şi cu toată lumea, astfel încât să avem totuşi un consens intern pe acest subiect. Însă, dacă nu se iau nişte decizii, atunci le voi asuma eu şi vom merge mai departe”, a afirmat ministrul Fondurilor Europene, la Digi24.

Săptămâna trecută, liderul PSD, Marcel Ciolacu a anunțat că partidul său va intra în grevă parlamentară dacă premierul Cîțu nu va prezenta Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în Parlament. Concret, social democrații vor fi în Parlament la grupuri, vor participa la comisiii, dar nu vor mai participa la plen, respectiv nu vor mai participa la voturile finale din Parlament.

Ciolacu și PSD intră în grevă parlamentară

Articolul precedentPasărea de pe stema României: acvila de munte a devenit ținta braconierilor
Articolul următorPrimăria Iași, vizată de procurorii DIICOT