Fostul premier Adrian Năstase a declarat pentru Antena 3 că războiul psihologic și tehnologic între Rusia și Ucraina a început deja, iar un conflict armat între cele două state este tot mai probail.
De asemenea, Năstase e de părere că Occidentul este „destul de dezbinat”, făcând referire la reacțiile Germaniei și la recentele declarații ale președintelui Croației, care a anunțat că nu va participa cu trupe la efectivele NATO în condițiile unui conflict în Ucraina.
Totodată, fostul lider PSD a precizat că România nu se va implica direct în operațiuni militare, ci mai degrabă în războiul informațional și cibernetic.
Năstase: „Conflictul din flancul de Est al NATO are şi un efect oarecum benefic”
„În ceea ce priveşte acţiunea noastră, în mod evident nu este vorba de implicarea într-un război fizic în Ucraina, participarea la operaţiuni militare. (…) Aici este vorba mai curând de elemente legate de zona cyber, de chestiuni de logistică, aspecte care într-un fel au fost subliniate şi de alte ţări NATO de pe frontul de Est”, a declarat Adrian Năstase.
De asemenea, Năstase e de părere că Statele Unite se implică, din nou, în politica europeană, din cauza conflictului din Ucraina, precizând că este un lucru „important și avatanjos” pentru UE. Mai mult, fostul premier a catalogat cerințele Moscovei de retragere a trupelor NATO din țara noastră „oarecum penibile”, deși sunt de înțeles astfel de sentimente de umilință ale unei superputeri mondiale.
„Dincolo de interesele comune eu cred că trebuie să ne gândim şi la interesele noastre şi atunci să le adăugăm pe această listă de dezbateri”, a concluzionat fostul premier Adrian Năstase.
Reamintim că atât Emmanuel Macron, cât și Joe Biden au declarat că vor trimite trupe pe teritoriul României, în cadrul misiunilor NATO. Totodată, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a salutat declarația lui Emmanuel Macron, precizând că această acțiune este rezultatul eforturilor lui Klaus Iohannis.
Oficialii ruși au anunțat în urmă cu câteva zile că doresc ca toate trupele străine și echipamentele militare să fie retrase din România și Bulgaria, cerințe pe care Ministerul Afacerilor Externe român le-a catalogat ca fiind inoportune și lipsite de orice fundament.