sursă foto: ANRE

 Autoritatea Națională de Reglementare în Energie(ANRE) este în vizorul Parlamentului, la acest moment. Însă, nu pentru a da explicații românilor cu privire la facturile pe care le primesc, ci din cauza organigramei. Deși are 350 de angajați, un grup de parlamentari PNL-PSD consideră că nu este de ajuns și a cerut suplimentarea personalului acestei instituții cu până la 50%.

Cristina Prună(deputat USR) a reacționat public imediat, menționând că este o cerere inutilă, menită să risipească banul public.

„ANRE, instituția care trebuia să îi ajute pe români în plină criză a facturilor și care nu a făcut nimic, vrea să angajeze încă 180 de oameni.Noi sinecuri pentru PSD şi PNL într-o perioadă în care liderii Coaliţiei PSD-PNL se laudă că au îngheţat angajările la stat, în care facturile românilor explodează, ratele la bănci şi inflaţia cresc zilnic. Reamintesc şi că actuala conducere a ANRE nu mai are legitimitate, dat fiind că mandatele au expirat şi au fost prelungite prin ordonanţă de urgenţă”, a menționat Cristina Prună.

Președintele ANRE câștigă 12000 de euro lunar, conduce Ducia Duster și are nevoie de încă 180 de angajați

Dumitru Chiriță este președintele ANRE. Potrivit declarației de avere, salariul său de la ANRE ajunge la aproape 59 000 de lei, echivalentul a 12 000 de euro. Deține mai multe terenuri(moștenire), dar nu pare pretențios la capitolul automobile. A declarat că deține o Dacia Duster, pe care ar fi cumpărat-o în leasing. Însă, când vine vorba despre muncă, Chiriță vrea multe ajutoare. El a solicitat încă 180 de angajați, motivând că „volumul de activitatea a crescut considerabil”.

Potrivit unui raport postat pe site-ul oficial ANRE, cheltuielile cu personalul acestei instituții înseamnă 120 069 de lei, adică toate sursele de autofinanțare. Precizăm că ANRE are venituri proprii din taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare acordată companiilor din domeniul energetic. Practic, ANRE are obligația principală de a stabili tarifele pentru serviciile de transport și distribuție energie electrică și gaze naturale. De asemenea aprobă reglementări tehnice, reglementări comerciale și metodologii de calcul pentru operatorii economici din sectorul energetic.

Articolul precedentMii de dosare penale, în aer. Inculpații „grei” ar putea scăpa de urmărirea penală, urmare a deciziei CCR
Articolul următorDirectorul SGA Arad, reținut de procurori pentru o mită de 8.000 de lei
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”