Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat ieri că, în urma verificărilor, a propus ministerelor de resort să fie aprobată la decontare suma totală de 4.632.774.607,75 lei.

Suma reprezintă schema de sprijin aferentă Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.118/2021 – pentru perioada noiembrie 2021 – martie 2022, și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2022, care acoperă perioada aprilie 2022 – martie 2023.

ANRE a arătat într-un comunicat de presă că suma a fost avansată după verificarea cererilor de decontare, atât din partea clienților noncasnici, cât și din partea consumatorilor casnici.

Astfel, în baza OUG 118/2021 au depus cereri 80 de societăți, numărul total de cereri depuse fiind 345. Dintre acestea, au fost aprobate 281 de cereri, 54 au fost considerate neeligibile, iar „diferența de 10 de cereri depuse pentru decontare, se află în diferite stadii de analiză, iar pe măsură ce operatorii încarcă datele și documentele justificative, solicitate de către experții alocați, verificarea și determinarea acestora se va realiza cu maximă operativitate”.

Când s-a tras linie la acest capitol, suma transmisă către Ministerul Energiei a fost 2.358.511.228,78 lei, în condițiile în care valoarea totală solicitată fusese de 2.368.754.648,31 lei, dar valoarea totală a cererilor neeligibile a fost de 10.243.419,53 lei.

Pe de altă parte, ANRE precizează că, pentru OUG 27/2022, 74 de societăți au depus cereri, numărul acestora din urmă fiind de 240. Au fost aprobate 69 de cereri pentru clienții casnici și 106 pentru clienți noncasnici – suma transmisă către ME, clienți noncasnici este de 1.158.565.195,08 lei, suma transmisă către ANPIS, clienți casnici – 1.105.454.764,36 lei, și suma transmisă, clienți casnici și noncasnici – 2.264.019.959,44 lei.

Sume transmise către Ministerul Energiei (noncasnici) și Ministerul Muncii – Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (casnici): aprilie 2022 energie electrică clienți casnici: 251.408.381,01 lei; aprilie 2022 energie electrică clienți noncasnici: 243.248.137,63 lei; aprilie 2022 gaze naturale clienți casnici: 98.168.380,88 lei; aprilie 2022 gaze naturale clienți noncasnici: 204.613.361,95 lei. Total aprilie energie electrică și gaze naturale: 797.438.261,47 lei.

Mai 2022 energie electrică clienți casnici: 243.742.442,39 lei; mai 2022 energie electrică clienți noncasnici: 157.745.741,68 lei; mai 2022 gaze naturale clienți casnici: 21.450.485,71 lei; mai 2022 gaze naturale clienți noncasnici: 82.787.362,07 lei. Total mai energie electrică și gaze naturale: 505.726.031,85 lei.

Iunie 2022 energie electrică clienți casnici: 268.047.486,44 lei; iunie 2022 energie electrică clienți noncasnici: 202.248.862,70 lei; iunie 2022 gaze naturale clienți casnici: 258.836,05 lei; iunie 2022 gaze naturale clienți noncasnici: 10.685.150,66 lei. Total iunie energie electrică și gaze naturale: 481.240.335,85 lei.

Iulie 2022 energie electrică clienți casnici: 222.378.751,88 lei; iulie 2022 energie electrică clienți noncasnici: 257.236.578,39 lei; iulie 2022 gaze naturale clienți casnici: 0 lei; iulie 2022 gaze naturale clienți noncasnici: 0 lei. Total iulie energie electrică și gaze naturale: 479.615.330,27 lei.

TOTAL schemă de sprijin OUG 27/2022, 22.09.2022: 2.264.019.959,44 lei.

Diferența de 65 de cereri depuse pentru decontare, se află în diferite stadii de analiză, iar pe măsură ce operatorii încarcă datele și documentele justificative, solicitate de către experții alocați, verificarea și determinarea acestora se va realiza cu maximă operativitate”, a mai transmis ANRE.

Articolul precedentMinistrul Cercetării, Inovării și Digitalizării ar urma să preia interimatul la Educație, după demisia lui Cîmpeanu
Articolul următorUpdate.Fără precedent: Primăria Capitalei dispune dezinsecția în școli, direct în nasul elevilor. Reprezentanții Companiei de dezinsecție spun că totul e sigur