Sursa foto: BidTRans.eu

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a anunțat că va trimite o echipă medicală în România, după consultarea cu președintele Klaus Iohannis. Șeful executivului polonez, în postarea sa pe Twitter, a precizat că a vorbit și cu premierul demis Florin Cîțu pentru trimiterea de ajutor din cauza situației critice în care se află România. „Să trecem împreună peste asta!”, a anunțat Mateusz Morawiecki în mesajul său.

Din 25 octombrie, la nivel național, au fost impuse noi restricții datorită situației epidemiologice din țara noastră. Cazurile noi de infectări crește considerabil, iar spitalele nu mai pot face față. România a fost nevoită să activeze Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Altfel spus, state din Uniunea Europeană s-au oferit să ajute țara noastră cu personal medical și instrumente medicale de specialitate.

Polonia sprijină țara noastră în lupta cu pandemia

Pe lângă Polonia, Republica Moldova și Danemarca au trimis mai multe echipe de medici în spitalele din țara noastră. De asemenea, Ministerul Sănătății a precizat că la începutul lunii noiembrie vor fi livrate 10 mii de doze de anticorpi monoclonali. Dozele vor veni în baza acordului încheiat între Comisia Europeană și firma producătoare. Medicamentele vor fi distribuite spitalelor din țară pentru administrarea pacienților cu COVID-19, se mai arată în comunicatul transmis de Ministerul Sănătății.

Reamintim că Moldova a trimis 11 medici, 11 asistenţi medicali şi 10 paramedici. Ei lucrează deja la spitalul mobil de la Lețcani. Italia, spre exemplu, a trimis la începutul lunii octombrie peste 5 mii de anticorpi monoclonali. Olanda și Polonia au trimis 250 de concentratoare de oxigen. Mai mult, Ungaria și-a luat angajamentul să trateze 50 de pacienți infectați cu COVID-19 în Szeged și Debrecen. De asemenea, țara noastră a transferat primii pacienți cu COVID-19 în stare gravă în Austria.

Conform Grupului de Comunicare Strategică (GCS), în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 9.187 cazuri de COVID-19 și 301 decese dintre care 2 anterioare. Duminică, 24 octombrie, au fost raportate 11.725 de cazuri noi de COVID și 389 de decese Covid-19 (dintre care 8 anterioare).

În ultimele săptămână s-au vaccinat aproape peste 370 de mii de români cu unul dintre cele patru vaccinuri disponibile pe piață.

Austria, a treia țară care preia pacienți cu COVID din România

Articolul precedentUn preot a chemat un medic să vorbească despre vaccinare
Articolul următorCozi la vaccinare, restricții și replici acide
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.