Potrivit surselor, în cursul zilei de mâine, cât și în ziua efectivă a alegerilor locale, primarul pentru încă două zile, Florea Daniel, a ordonat ca utilajele de salubrizare ale Sectorului 5, cele pe care acesta a „binevoit” să le inscripționeze” cu inițialele lui „DF”, adică un alt acronim pentru „fapte”, după cum chiar acesta s-a scuzat, la un moment dat, să fie prezente în fața secțiilor de votare.

Disperarea lui Florea se transformă în caz clinic

Cu toate că folosirea utilajelor primăriei, cât și a banilor proveniți din taxe și impozite este strict interzisă în contextul unei campanii electorale, Florea face cum îl taie capul și de data aceasta. Ce scop au mașinile de gunoi în fața școlilor? Oare regretă acum Florea că nu s-a chinuit mai mult să inscripționeze și ambulanțele SMURD? Nu putem ști. Tot ce știm cu siguranță este că utilajele de gunoi nu au ce căuta mâine și poimâine în fața incintelor școlilor folosite pe post de secții de votare.

Singurul scop logic este acela că disperarea lui Florea Daniel a atins cote atât de înalte încât recurge la cele mai mizerabile tactici, pe sistemul „nu mai are nimic de pierdut”. Cu toate că șansele acestuia la un nou mandat au început să scadă vertiginos încă din prima zi a mandatului căpătat în 2016, din pricina lipsei de interes pentru comunitățile pe care ar fi trebuit să le administreze, acesta merge pe cartea „nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase” și își folosește toate armele de care încă mai dispune (pentru încă două zile). Se folosește de bunurile cetățenilor pentru a păcăli din nou, așa cum s-a folosit de banii acestora, proveniți din taxe și impozite, pentru a-și clădi o imagine falsă cu care să mai fenteze o tură.

VIDEO: Mita electorală cu voucherele de 100 de lei din Sectorul 5, confirmată! Florea, demascat!

Megalomanie dusă înspre psihopatie. Numele lui Florea, pe toate mașinile de gunoi

Un million de euro, sifonați de Florea Daniel: afacerea “rechizitele”, la DNA

Să-ți pui numele pe mașinile de gunoi reprezintă cea mai bună dovadă a megalomaniei dusă la extrem. Să aduci mașinile de gunoi inscripționate cu inițialele tale în fața școlilor ce servesc pe post de secții de vot e dovada incontestabilă a disperării. Încă primarul Sectorului 5 este atât de disperat să mai sufle un mandat încât acționează fără să analizeze prea mult situația. În loc ca pe mașinile de gunoi să scrie „Sectorul 5, salubrizare”, sau orice altceva în natura aceasta, pe mașinile de gunoi scrie „DF”. Înțelegeți aluzia?

Mașina de gunoi reprezintă cea mai bună metaforă a sfârșitului său de mandat.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentCiolacu asigură că la următoarele alegeri PSD nu va avea candidați cu probleme penale
Articolul următorEXCLUSIV: 350 de ofițeri sub acoperire vor patrula în Sectorul 5, în ziua alegerilor locale pentru a preveni mita electorală