Meteorologii avertizează că este posibil ca anul 2022 să fie cel mai secetos din istoria măsurătorilor meteorologice din România, care este confruntată cu cea mai lungă perioadă de caniculă de la începutul verii.

Meteorologii au prelungit avertizările de caniculă până la mijlocul acestei săptămâni, dar au anunțat că vor fi semnalate ploi și vijelii 

 Toată țara se află sub coduri de furtuni, în timp ce incendii puternice au izbucnit duminică în două județe aflate sub cod portocaliu de caniculă, iar la Alba Iulia acoperișul unui bloc a fost smuls de vântul puternic, potrivit digi24.ro.

Un copac a căzut pe Drumul Național care face legătură între Galațiul de Bârlad, în urma unei furtuni puternice în timp ce la Brăila, 15 copaci  au fost doborâți pe străzile din oraș, două mașini fiind avariate. Furtună a fost și în Focșani dar și în comuna Scărișoara din județul Olt. Patru 4 județe aufost sub incidența codului meteorologic de vijelii care a vizat 24 de județe, fiind perioade  în care rafalele de vânt au depășit 90 de kilometri pe oră,  cantitățile de apă ajungând până la 40 de litri pe metrul pătrat, mai ales la munte.

În Teleorman, Olt și Dolj apa pentru irigații nu mai există, a anunțat ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o postare pe Facebook

„Din cauza faptului că nivelul Dunării a scăzut, la stațiile de pompare nu mai există nivel de exploatare. Apele s-au îndepărtat de țărm. La Zimnicea o parte din vadul Dunării   s-a transformat în plajă. În perimetrele în care s-a irigat, starea de vegetație este bună, culturile nu sunt afectate”, a spus Petre Daea.

Un incendiu puternic s-a produs duminică după-amiază, în Drăgotești, județul Dolj. Șapte case au ars, iar 26 de proprietăți din jur au fost cuprinse de flăcări. Trei persoane au fost intoxicate cu fum, două dintre ele fiind transportate la spital. Pompierii din Dolj au primit ajutorul colegilor din Mehedinți și Olt pentru stingerea incendiului.

Un număr de 1.902 persoane au fost asistate în cele 3.277 de puncte de prim ajutor şi hidratare operaţionalizate la nivel naţional în contextul valului persistent de căldură, a comunicat al IGSU. Patru dintre aceste persoane au fost transportate la unităţi spitaliceşti.

Măsuri anticaniculă în București. Prefectul Capitalei le cere primarilor să activeze punctele de prim ajutor

Articolul precedentUpdate. Scandalul dintre Blue Air și conducerea ANPC ajunge pe masa procurorilor și a judecătorilor. Detalii care fac diferența, nelămurite de cei care au obligația să apere drepturile consumatorilor
Articolul următorDragnea, un bun cunoscător al sistemului penitenciar: „Am fost acolo, am văzut cum gândesc”