Lege în favoarea vânătorilor: Comisia de Mediu a dat aviz favorabil legii care permite vânătorilor să împuște zilnic un număr mai mare de păsări, anunță stirileprotv.ro, citat de Radio Eco Natura.
Organizațiile de mediu și președintele Klaus Iohannis au emis mai multe avertismente, precizând că, în urma adoptării acestei legi, mai multe specii vor fi puse în pericol.
Lege împotriva naturii: vânătorii vor putea împușca, în voie, iar această acțiune va duce la decimarea și extincția mai multor specii de păsări
Normativul contestat este o modificare a legii vânătorii, care înlocuiește cotele anuale de recoltare la 25 de specii de păsări cu un număr zilnic de exemplare pe care orice vânător le poate împușca, mai arată sursa citată.
Organizațiile de mediu au contestat această lege în instanță. Prin urmare, au reușit să obțină o anulare pentru sezonul 2021-2022.
Potrivit estimărilor Alianței pentru Combaterea Abuzurilor, cotele zilnice aprobate anul trecut de Ministerul Mediului ar fi permis ca un singur vânător să poată împușca, teoretic, într-un sezon, toată populația unor specii de păsări, în special din Delta Dunării
Vânătorii se apără, afirmând că asemenea cote zilnice există și în alte țări din Uniunea Europeană, iar păsările nu au fost stârpite.
Președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea legii, precizând că noile cote de vânătoare pot afecta diversitatea fondului biologic al faunei din țara noastră.
Ieri, 24 mai, la cererea Președintelui, deputații din comisiile de Mediu și Agricultură ar fi trebuit să reexamineze și legea care ar permite intervenția de urgență împotriva urșilor și în extravilan, pe lângă stâne și cabane. Cu toate acestea, discuțiile au fost amânate.