Evaluarea miniştrilor se va realiza la sfârşitul lunii iunie. Analiza va ține cont de modul în care vor fi finalizate cele 58 de apeluri din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunțat premierul Nicolae Ciucă. Miercuri se împlinesc şase luni de când Executivul a preluat guvernarea, bilanţul fiind amânat deoarece ministerele nu au finalizat jaloanele şi ţintele asumate pentru trimestrul al doilea.
Nicolae Ciucă: Este un prilej să putem să privim cu optimism către obiectivele pe care ni le-am asuma
„Nu o să facem un bilanţ astăzi, pentru că am convenit ca această activitate să aibă loc la sfârşitul lunii iunie, din motive şi argumente cât se poate de obiective. Ne aflăm în plin proces de finalizare a jaloanelor şi ţintelor asumate pentru trimestrul al doilea şi, practic, primul semestru al acestui an şi am convenit la nivelul coaliţiei că procesul de evaluare pe care îl asumasem pentru primele şase luni de guvernare să fie prelungit până la sfârşitul lunii iunie, când fiecare dintre ministerele coordonatoare de reforme vor trebui să îşi îndeplinească obiectivele asumate, exact aşa cum sunt ele prevăzute în documentele formale”, a spus Nicolae Ciucă.
La ora actuală sunt în derulare demersurile necesare pentru ca la sfârşitul acestei luni să poată fi înaintată prima cerere de finanţare. Săptămâna viitoare, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va transmite cererea către Bruxelless, până la sfârşitul lunii iunie trebuind finalizate cele 58 de apeluri din 69.
„Ca atare, este foarte important – şi de aceea am amânat această evaluare pentru finele lunii iunie – pentru că evaluarea va depinde de îndeplinirea acestui obiectiv, de finalizarea celor 58 de apeluri. Este foarte important să transmitem mesajul de concentrare a întregii activităţi a Guvernului pe realizarea şi finalizarea întregului cadru procedural şi a mecanismelor necesare, astfel încât să putem să accesăm fondurile alocate de către Uniunea Europeană, atât prin cadrul financiar multianual, cât şi prin PNRR”, a spus premierul.
Băsescu nu s-a mutat din vila de protocol: „Nu am terminat de semnat contractele”